Aflat la a treia ediție, evenimentul „Gusturi și tradiții de Bihor” îi așteaptă pe curioși, în 20 și 21 septembrie, la un ospăț tradițional, cu cântece și dansuri specifice zonei, în parcul Muzeului Țării Crișurilor, unde se vor pregăti bucate autentice, meșteșugarii își vor etala creațiile artizanale, iar artiștii populari vor întregi atmosfera.

Rețete tradiționale de Bihor

Bucatele vor fi gătite după un catalog cu rețetele culese în volumul „Rețete tradiționale de Bihor”, lansat la prima ediție a festivalului. Vor putea fi gustate, așadar, preparate ca la mama acasă: sarmale cu păsat, plăcintă pe fer, țărănească și ca la Beiuș, pancove, zacuscă de pitoance și ciuperci champignon, supă de gulaș, tocăniță de pui cu găluște, loște cu curechi (tăieței cu varză), toroș, papricaș de pui cu găluște, moșocoarne sau scoverzi.

„Ne dorim ca, în viitor, să regăsim în meniurile restaurantelor din Oradea și din Bihor măcar 2-3 din preparatele bihorene, realizate după rețetele tradiționale”, spune Adrian Dubere de la AMD Bihor, instituție organizatoare, alături de Consiliul Județean Bihor, Primăria Oradea, Visit Oradea, Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Bihor, Centrul de Cultură, Teatrul Regina Maria și Asociația Prietenii Muzeului Țării Crișurilor.

„Începând din acest an am extins în județ acest concept. În iulie a fost prima ediție în Ștei, urmează prima ediție din Beiuș și Marghita, în octombrie”, a declarat Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Cântece și dansuri populare

De la o sărbătoare autentică nu puteau lipsi „rapsozii” și dănțuitorii, astfel că sâmbătă, de la ora 18.30, pe scenă vor urca Ansamblul folcloric slovac Datelinka, Ansamblul folcloric maghiar Zajgo din Săcuieni, Nuntașii Bihorului, iar duminică, tot de la 18.30 vor hori și cânta: Ansamblul folcloric Ardeleana din Tulca, Floarea Barcăului din Marghita, Ansamblul folcloric din Măgești, Lioara din Oradea.

„Dorim să aducem în fața publicului frumusețea autentică a folclorului bihorean, așa cum a fost el transmis din generație în generație. Fiecare ansamblu aduce pe scenă o parte din sufletul comunităților pe care le reprezintă”, a declarat Liviu Buțiu, managerul Centrului de Cultură al județului Bihor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!