Un eveniment aparte va avea loc sâmbătă, în curtea unui ONG din Oradea. Asociaţia Cătunul Verde (strada Nicolae Jiga nr. 62) şi-a propus să marcheze venirea toamnei, aşa că a pus la punct un program specific.

Între orele 12 şi 18, în aer liber, va avea loc un târg al producătorilor din Bihor, care vor pune pe mese legume şi fructe proaspete, ierburi aromate pentru mâncăruri şi ceaiuri, dar şi compoturi, dulceţuri, siropuri, zacuscă şi murături.

De asemenea, doritorii vor putea cumpăra produsele unor artişti handmade, care au creat bijuterii unicat, aranjamente florale şi decoraţiuni.

Tot începând cu ora 12, doritorii vor putea face schimb de cărţi, jucării, haine, accesorii şi orice altceva nu mai folosesc. „Jucăriile rămase se pot dona către asociaţia Cătunul Verde, de unde vor ajunge la copiii care sunt internaţi în spitale”, a anunţat ONG-ul.

Pe lângă surprizele pe care le mai pregătesc pentru copii, organizatorii au completat programul şi cu momente lirice. „De la ora 14, va avea loc lansarea volumului de poezii „Prin Timp şi Anotimp la Mare” al doamnei Valeria Fencea, o persoană cu dizabilităţi care a găsit inspiraţie şi curaj să păşească pe drumul scrierii”, au mai transmis reprezentanţii asociației Cătunul Verde.

De la ora 16, programul continuă cu un atelier de pictură pe sticlă, adresat persoanelor care au cel puţin 12 ani.

La toate evenimentele, participarea este liberă şi gratuită, dar pentru ateliere este necesară înscrierea, prin mesaj privat pe pagina de Facebook.

UPDATE: 

Organizatorii au decis, vineri, anularea evenimentului din pricina restricţiilor impuse în pandemia Covid-19.