Ediţia a treia a Sărbătorii Recoltei a început, vineri, în Cetate, unde peste 40 de producători au adus legume, fructe, must, miere, gemuri, siropuri, uleiuri, brânzeturi, inclusiv de bivoliţă, vinete murate, ciuperci, ceaiuri şi produse din lavandă.
Intruşi la Cetate
O decizie nepotrivită a organizatorilor a fost aceea de a amplasa la intrarea în Cetate un comerciant de bulbi de flori din Sibiu, fapt care l-a supărat pe floricultorul bihorean Iosif Mateuţ, din Ciocaia.
Omul a reclamat BIHOREANULUI că i se face concurenţă neloială, la un târg dedicat producătorilor bihoreni. "Azi dimineaţă am mers să-mi duc marfa la Cetate, după ce fusesem invitat să particip de către Asociaţia Crişana (n.r. – unul dintre organizatori). Am avut o surpriză neplăcută. La intrarea principală, în drumul tuturora, erau zeci de lăzi cu bulbi de flori de toamnă, lalele, zambile, narcise, aduse de un comerciant din Sibiu", s-a plâns Iosif Mateuţ (foto), care se ocupă de floricultură de 40 de ani.
Bărbatul spune că, specialist fiind, ştie că marfa aceea nici măcar nu e din România, ci din Olanda. "I-am spus domnului Dorin Popa (n.r. – enolog, preşedintele Asociaţiei Crişana) că nu-mi place ce a făcut. Mi-a răspuns cinic, întrebându-mă de ce mă deranjează, că doar standul e în afara Cetăţii", a mai spus floricultorul. Acesta nici nu şi-a mai scos marfa în Cetate, ci a plecat acasă supărat.
Întrebat de BIHOREANUL, Dorin Popa n-a avut o argumente solide pentru prezenţa la un târg dedicat producătorilor din Bihor şi, cel mult, din Crişana, a unor musafiri din Sibiu.
Enologul a spus că i-a aşezat pe musafirii din Sibiu în afara Cetăţii (foto) tocmai pentru că nu sunt din rândul producătorilor locali. "I-a chemat un producător bihorean. Dacă tot au venit până aici le-am spus că pot să rămână, dar nu în curtea Cetăţii", a precizat acesta. Totuşi, vizitatorii festivalului pot fi păcăliţi, întrucât comercianţii din Sibiu nu au vreo plăcuţă pe care să scrie că nu sunt producători din Bihor.
Bunătăţi şi concerte
În curtea Cetăţii s-au instalat peste 40 de producători din toate colţurile Bihorului, precum şi reprezentanţi ai unui cluster din Cluj, din care face parte şi Asociaţia Crişana, care promovează producătorii locali.
Între bunătăţile de toamnă care pot fi cumpărate la Sărbătoarea Recoltei se numără must (10 lei un flacon de doi litri), castraveţi (3 lei / kg), gogoşari kapia (5 lei / kg), mere (între 3 şi 6 lei / kg), prune Stanlay (4 lei / kg) şi vinete din comuna Avram Iancu (2,5 lei / kg).
Orădenii pot cumpăra şi siropuri din flori de soc, de merişoare, de zmeură, precum şi mai multe feluri de dulceţuri şi de miere.
La Sărbătoarea Recoltei se vând şi brânzeturi (caşcaval, telemea de bivoliţă, etc.), precum şi produse deosebite făcute la Coleşti: sos de gogoşari iuţi, zacuscă cu hribi, dulceaţă de ardei iuţi (13 lei borcanul) şi sos de merişoare cu usturoi (15 lei borcanul). Zacuscă, dulceaţă şi murături, inclusiv cu pepene roşu murat, se vând şi la un stand al unui producător din Toboliu, Ana Gheţea.
Dacă în timpul zilei orădenii n-au prea dat pe la Cetate, spre seară curtea fortăreţei a fost vizitată de sute de curioşi care s-au perindat pe la standuri. Producătorii se aşteaptă la un număr mai mare de clienţi în zilele de sâmbătă şi duminică, târgul fiind deschis în ambele zile între orele 11 şi 20.
Organizatorii - Asociaţia pentru promovarea turismului din Oradea şi regiune (Visit Oradea) şi Asociaţia pentru cercetarea şi promovarea produselor agroalimentare Crişana (ACPPA Crişana) – au programat şi concerte.
Vineri seara, pe scenă au urcat tinerii din grupul pop opera Ad Libitum Voices, sâmbătă, de la ora 20, este programat concertul lui Lidia Buble, iar duminică, de la ora 19, orădenii sunt invitaţi la un concert In Memoriam dedicat Floricăi Duma, între invitaţi numărându-se Laura Lavric, Angela Buciu, Grigore Leşe şi Stana Stepânescu.
Sâmbătă, 22 septembrie
10:00-20:00 Atracţii pentru copii
11:00-20:00 Târg de produse agroalimentare
10:00 Workshop "Oportunităţi privind colaborarea dintre producătorii agroalimentari locali şi industria ospitalităţii: prezent şi perspective" (Corp I, etaj 1)
20:00 Concert Lidia Buble
Duminică, 23 septembrie
10:00-20:00 Atracţii pentru copii
11:00-20:00 Târg de produse agroalimentare
15:00 Premierea Fermierilor
19:00 Spectacol folcloric In Memoriam Florica Duma, alături de Laura Lavric, Angela Buciu, Grigore Leşe, Stana Stepânescu, Corina Szatmari, Otilia Haragoş, Felicia Costin, Cornelia Covaciu şi Luminiţa Tomuţa, acompaniaţi de Orchestra Ansamblului Artistic Profesionist Crişana.