A venit iarna! Friguroşii stau în casă, dar cei care iubesc zăpada abia aşteaptă să ajungă la schi, patinaj ori săniuş.

Temperaturile scăzute şi ninsoarea abundentă din ultima vreme sunt cele mai bune veşti pe care iubitorii muntelui le puteau primi. Pârtiile îşi aşteaptă vizitatorii, cu zăpadă bună, vin fiert şi adrenalină din plin. Ingredientele unor sărbători reuşite!

Pregătiţi de coborâre

La prima zăpadă, orădenii dau năvală pe pârtii cu schiurile în picioare. Majoritatea preferă Munţii Apuseni, perfecţi atât pentru amatori, cât şi pentru profesionişti, dar sunt şi alte locuri interesante în împrejurimi...

La o aruncătură de băţ de Oradea e pârtia de la Hidişel, unde cei care nu îşi permit un sejur la munte pot să guste din distracţia în omăt pe cei 500 de metri de pantă amenajaţi. Schiorii plătesc 3 lei pentru o urcare cu teleschiul, dar cei mai mulţi aleg săniuşul. Această pârtie, dar şi cea din Stâna de Vale, sunt ideale pentru schiorii fără prea mari pretenţii, după cum spune Gheorghe Bogdan, administratorul lor. Deşi nu sunt amenajate la cele mai înalte standarde, orădenii merg acolo pentru o coborâre şi o cană de vin fiert sau, pur şi simplu, doar pentru o bătaie zdravănă cu zăpadă.

Pentru profesionişti există pârtia Vârtop-Arieşeni. Aflată la graniţa dintre Bihor şi Alba şi având o lungime de 1.000 de metri, pârtia este cea mai dotată din vestul ţării. Cu nocturnă şi teleschi de mare capacitate, locul este amenajat pentru gusturile schiorilor cu experienţă şi mii de bihoreni, dar nu numai, care vin aici în fiecare an.

Figuri pe gheaţă

Şi pasionaţii de gheţuş îşi pot lua patinele în picioare pentru o distracţie pe cinste. Patinoarele din Orăşelul Copiilor şi stadionul Voinţa au fost deschise sâmbăta trecută. Cu ceaiuri, muzică şi gustări, doritorii pot patina de dimineaţa până seara.

Dacă în Orăşelul Copiilor luciul de gheaţă este destinat exclusiv pentru cei mici, iar intrarea e gratuită, la baza sportivă Voinţa există un patinoar mic pentru începători, plus unul mare pentru iniţiaţi. Orădenii au de plătit 5 lei pentru o zi la patinoar şi tot atât pentru o pereche de patine, închiriate însă cu ora.

În parcarea Lotus Center a fost amenajat încă de la începutul lunii decembrie şi un patinoar încălzit. Aici, însă preţurile sunt ceva mai mari, 10 lei pentru o oră şi jumătate de dans pe gheaţă. Tot aici, în week-end, sunt organizate şi spectacole pentru cei mici.

Până se vor aşeza la căldură lângă brad, orădenii pot, aşadar, să guste din plin din atracţiile iernii. Numai să-şi ia şi fularul, căciula, mănuşile şi restul echipamentelor, iar apoi să dea fuga. Pârtie...!