În Sfintele Sărbători Pascale suntem mai buni, mai darnici, cu inima mai deschisă faţă de nevoile semenilor noştri.

Angajaţii Companiei de Apă Oradea şi-au manifestat dărnicia şi dragostea faţă de persoanele ajunse la anii senectuţii vizitând căminul vârstnicilor din cadrul Asociaţiei SMILES de pe str. Vămii, Oradea.

Au fost însoţiţi de coordonatoarea acestui centru, doamna Georgeta Opreanu, căreia îi mulţumim pentru grija şi implicarea în reuşita acestei acţiuni sociale.

Au fost pregătite 50 de pachete cu bunătăţi pentru toţi locatarii căminului, care au vârste cuprinse între 65 şi 90 de ani.

Surpriza şi bucuria oglindite pe feţele acestora au fost cea mai mare răsplată pentru angajaţii CAO prezenţi la Centrul de reintegrare socială - SMILES.