Sarea, sau clorura de sodiu (NaCl), este un mineral indispensabil pentru organism, nevoile fiziologice fiind de minimum 2 g pe zi. Consumul este însă mult mai ridicat ajungând la 10 - 12 g pe zi în majoritatea ţărilor.

În general, alimentele vândute în magazine au notată pe ambalaj cantitatea de sare exprimată în miligrame de sodiu (Na) pentru 100 g de produs; astfel 1 g de sodiu reprezintă 2,5 g de sare, iar 1 g de sare conţine 400 mg de sodiu. Un calcul simplu de conversie este Na (în g) x 2,5.

Sarea este un aditiv alimentar intens utilizat în industria alimentară pentru proprietăţile sale de conservare, gust, modificarea texturii sau deshidratarea unor produse.

ATENŢIE!

Sarea nu este un nutrient! Apetenţa pentru sare nu este înnăscută, ci reprezintă o obişnuinţă culinară.

Papilele noastre gustative s-au obişnuit cu un nivel ridicat de sare, dar în acelaşi timp papilele noastre pot să se obişnuiască şi cu un nivel redus al aportului de sare.

Într-o perioadă de 3 până la 5 săptămâni putem să ne obişnuim cu alimente mai puţin sărate, fără alterarea gustului lor.

REŢINEŢI!

Consumul de sare zilnic ar trebui să fie de sub 5 g pe zi la persoanele cu vârsta de peste 16 ani, existând o recomandare a OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) încă din 2013.

Alimentele procesate conţin cea mai mare cantitate de sare.

În Franţa cel mai mare conţinut de sare îl are pâinea, precum şi produsele de panificaţie, urmate de mezeluri, supe, brânzeturi, alimentele semipreparate, cele gata preparate (pizza, hot-dog, hamburger) şi conservele.

Despre impactul consumului crescut de sare asupra bolilor cardio-vasculare, săptămâna viitoare.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!