Agenţii de securitate înalţi au fost sfătuiţi cu discreţie să nu mai candideze pentru un post de a-l păzi pe liderul francez Nicolas Sarkozy. Preşedintele francez, despre care se susţine este complexat de înălţimea sa, se pare că a interzis bodyguarzii înalţi în pofida faptului că aceştia au o valoare mai mare în a repera posibile ameninţări în mulţime.

O sursă din cadrul poliţiei declara pentru Le Parisien că "nu are rost să recrutăm supermeni" deoarece candidaţii "mari" au şanse mici de a fi acceptaţi. Garda prezidenţială, cunoscută ca GSPR, este formată din 50-80 persoane, din 2002, când un dezechilibrat psihic a tras spre Jacques Chirac cu puşca sa de vânătoare.

Preşedintele Sarkozy este deosebit de sensibil în legătură cu înalţimea sa de circa 1,65 m, ceea ce îl face mai scund chiar decât Napoleon. El a depus eforturi să nu pară mic pe scena mondială sau alături de soţia sa, fostul model, Carla Bruni-Sarkozy, care la 1,78 m nu poartă aproape deloc tocuri.

Pe lângă faptul că poartă pantofi cu o talpă special concepută mai mare, Sarkozy a fost văzut şi ridicându-se pe vârfuri la fotografiile de grup cu liderii monidali şi a stat pe o cutie pentru a fi la acelaşi nivel cu Barack Obama când cei doi au ţinut discursuri în Normandia anul trecut.

Una dintre cele mai controversate apariţii se referă la acuzele unor muncitori dintr-o fabrică vizitată de preşedinte care susţin că au fost aleşi să apară alături de liderul de la Paris deoarece erau mici de statură.