Situație revoltătoare în cel mai mare spital pediatric din Moldova. Șase copii au murit, după ce au fost infectați cu bacteria Serratia marcescens în secția de Terapie Intenstivă (ATI) a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași. În total, nouă micuți au fost infectați.
Conform publicației 7Iași, vârstele victimelor erau cuprinse între câteva zile și opt ani, aceștia fiind deja internați pentru tratamente legate de afecțiuni severe: meningită fulminantă, sindromul Edwards, tetrapareză și epilepsie.
„Deși primele cazuri au apărut săptămâna trecută, secția a continuat să funcționeze până pe 24 septembrie, când autoritățile sanitare au cerut clarificări conducerii spitalului”, a relatat Euronews România, sugerând faptul că spitalul ar fi încercat să țină situația sub tăcere.
Abia ulterior conducerea spitalului a decis închiderea temporară a secției ATI pentru dezinfectare și a declanșat o anchetă internă.
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Iași a demarat la rândul său o anchetă epidemiologică care urmărește să identifice cauzele focarului și să verifice dacă au fost respectate toate protocoalele de igienă și siguranță.
Un reprezentant al Spitalului a declarat pentru Digi24 că primul caz de infecție intraspitalicească a apărut pe data de 7 septembrie, când unitatea a luat și primele măsuri, pe 16 septembrie fiind identificate și altele. „În momentul respectiv am intensificat măsurile în sensul că am informat pentru a nu mai primi pacienți din alte județe decât în limita numărului de locuri din celălalt corp al ATI-ului, pe de o parte. Pe de altă parte, am intensificat toate măsurile care erau deja luate. Am luat culturi și din soluțiile care sunt sterile, am luat și din produse de sânge, am căutat orice cauză sau orice sursă sau rezervor care poate determina această infecție. Germenele identificat este un germen sensibil la antibiotice”, a susținut reprezentantul unității.
Presa notează că reprezentanții Spitalului “Sfânta Maria” din Iași nu i-ar fi informat pe părinți că bacteria i-a infectat pe copiii lor.
Pe lângă cei șase mici pacienți decedați, cel puțin alți trei copii au fost infectați cu bacteria intraspitalicească. Unul dintre ei a fost transferat la București, altul este internat la oncologie, iar celălalt se află în continuare la terapie intensivă.
Bacteria Serratia marcescens se găsește frecvent în mediul umed, apă, sol, afectează în special persoane cu boli grave sau sistem imunitar slăbit, este rezistentă la mai multe antibiotice, iar în cazul pacienților vulnerabili, precum copiii cu afecțiuni grave, infecția poate fi fatală.
Cazul este anchetat și de polițiștii ieșeni, sub coordonarea unui procuror.
Europa Liberă notează că din 2020 până în iulie 2025, Spitalul „Sf. Maria” din Iași a raportat la Direcția de Sănătate Publică aproape 1.200 de cazuri de infecții nosocomiale.
Sursa citată mai arată și că în perioada 2020 și 2024, în România au murit 649 de pacienți din cauza unor infecții intraspitalicești. În același interval, au fost raportate 165.548 de cazuri de infecții intraspitalicești. „E imposibil de precizat câți pacienți au murit cu zile din cauza infectării în spital și câtor le-au grăbit nosocomialele sfârșitul”, notează sursa citată.
UPDATE: Al șaptelea copil decedat
Încă un copil a decedat în urma infectării cu o bacterie la Spitalul "Sfânta Maria" din Iași. Fetița avea trei luni și suferea de mai multe afecțiuni.
Radio România Actualități precizează că micuța fusese transferată în stare extrem de gravă la spitalul "Grigore Alexandrescu" din Capitală.
Este al șaptelea caz de infectare cu o bacterie din spitalul de la Iași și, deși fetița a primit un tratament complex, inclusiv cu antibiotice, a decedat sâmbătă.