Şase elevi din Bihor, coordonaţi de un mentor de la Asociaţia Coder Dojo, au câştigat locul I la concursul Agenţiei Spaţiale Române, cu un robot asemănător cu Perseverance, roverul care a ajuns în februarie 2021 pe planeta Marte. Adolescenţii şi-au prezentat reuşita marţi, când au făcut şi o demonstraţie cu robotul creat de ei.

Super-inginerii

Competiţia Naţională de Rovere Spaţiale "Exo-RO" s-a desfășurat în urmă cu două săptămâni, câştigătorii fiind anunţaţi în 30 martie. Participanţii au făcut parte din şase echipe formate din liceeni din Bucureşti, Braşov, Constanţa, Vâlcea, Sfântu Gheorghe şi Oradea.

Echipa clubului Coder Dojo, coordonată de mentorul și președintele clubului, Daniel Erzse, a fost formată din Victor Georgie (18 ani), de la Liceul Greco-catolic Iuliu Maniu, Kevin Caba (15 ani), care este orădean, dar studiază la Liceul DSZC Beregszászi Pál Technikum din Debrecen, Nicholas Pendea (17 ani), de la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu, Alexandru Tripa (17 ani), tot de la Gojdu, Andrei Droj (15 ani), de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu şi Daria Dohan (18 ani), de la Colegiul Naţional Onisifor Ghibu.

Aceştia au avut de făcut un rover timp de aproape două luni, adică un robot spaţial care să respecte mai multe caracteristici (greutate de 2,5 kilograme, dimensiuni de 40 x 30 x 30 cm) şi să străbată un traseu cu denivelări şi obstacole de 30 metri, realizat în incinta Agenţiei Spaţiale Române. Cea mai mare provocare a fost însă ca acesta să fie coordonat prin computer de la distanţă, adică chiar din Oradea, în timp ce robotul mergea singur pe traseu, în Bucureşti.

După robotul marţian

Pentru a-l construi, adolescenţii s-au folosit de baterii, o imprimantă 3D, câteva dispozitive menite să pună în mişcare robotul, două camere video, dar şi senzori de umiditate şi căldură. Clubul şi elevii au strâns bani pentru a cumpăra toate materialele necesare pentru realizarea maşinăriei, aceasta valorând în jur de 3.000 lei. "A fost o muncă de echipă, fiecare am învăţat unul de la celălalt", a spus Daria, singura fată din echipă, ale cărei sarcini au fost monitorizarea şi analiza datelor transmise de robot, dar şi popularizarea muncii lor pe reţelele de socializare.

Ca înfăţişare, cei şase au ținut ca robotul lor să-i semene lui Perseverance (foto), roverul operat de NASA care a ajuns pe Marte în februarie 2021 şi care a fost creat după un model mai vechi, Curiosity, plasat în 2014 pe aceeaşi planetă.


(Sursa foto: Nasaspaceflight.com)

Traseu greu

Competiţia, care s-a desfăşurat în 27 martie, a adunat şase roboţi pe traseul amenajat de Agenţia Spaţială Română, iar singurul care a putut să ajungă la final a fost cel realizat de adolescenţii orădeni. Traseul a presupus trecerea pe un teren cu iarbă mare, o curbă periculoasă, un teren cu nisip şi ridicarea unei greutăţi cu braţul robotic.

"Câţiva nu au avut conexiune bună la internet, aşa că nu l-au putut mişca, unei alte echipe i-a luat foc robotul, iar altele s-au împotmolit în prima parte a traseului, unde se afla curba periculoasă. Spre final am decis să nu folosim braţul robotic, pentru că era riscant, dar tot am reuşit să câştigăm", a povestit mentorul Daniel Erzse.

Vezi traseul roverului în Bucureşti:

Recompensați... digital

Câştigătorii au fost anunţaţi trei zile mai târziu, iar robotul a ajuns în Oradea la finalul săptămânii trecute. Deşi a fost vorba de o competiţie importantă, adolescenţii au fost recompensaţi doar cu diplome în format digital.

Cei şase, împreună cu mentorul lor, şi-au prezentat reuşita marţi, la sediul Oradea Tech Hub din Cetatea Oradea, unde au şi făcut o demonstraţie cu robotul lor, care s-a plimbat prin încăpere, coordonat de Kevin Caba, şi a trecut pragul înalt al unei uşi. 

O nouă provocare

Echipa orădeană să pregăteşte acum pentru participarea la concursul CanSat România, organizat de Biroul European de Resurse pentru Educaţie Spaţială (ESERO) în parteneriat cu Agenţia Spaţială Română şi Ministerul Educaţiei Naţionale, și care va avea loc luna viitoare.

Competitorii vor avea de făcut sateliți de dimensiunea unei doze de băutură răcoritoare, CanSat, care vor fi lansați în aer și vor trebui să fie capabili să măsoare temperatura şi presiunea aerului pe măsură ce aterizează pe Pământ. Dacă vor câştiga, adolescenţii vor reprezenta România la concursul omonim organizat la nivel european tot de ESERO.