A fost înregistrat cel de-al şaselea deces cauzat de îmbolnăvirea cu noul coronavirus în România. 

"Persoana este un bărbat de 64 de ani, din Arad, care a fost internat din data de 20 martie a.c. în stare gravă la Spitalul Judeţean Arad, intubat în secţia ATI. Bărbatul a decedat în cursul zilei de astăzi şi tot în această zi a fost confirmat pozitiv la testul pentru noul coronavirus", au transmis autorităţile prin Grupul de comunicare strategică.

Când a fost internat, bărbatul era deja în stare gravă. Reprezentanţii Grupului de comunicare strategică nu au transmis ca bărbatul să fi avut alte boli cronice asociate.

Este cel de-al treilea deces confirmat doar luni în România. În total numărul victimelor în ţară a crescut la 6.

UPDATE:

Luni seara a fost înregistrat și cel de-al șaptelea deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus.

"Este vorba despre un bărbat în vârstă de 65 ani,  internat la Spitalul Universitar București, confirmat pozitiv în data de 21.03.2020. Pacientul necesita dializă și a fost contact de salon cu un alt pacient dializat, confirmat cu COVID 19 pe data de 20.03.2020 și care a fost transferat în Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș unde a decedat", a transmis Grupul de comunicare strategică format la nivelul Guvernului.