Evoluţia numărului îmbolnăvirilor prin infecţii acute respiratorii se află în judeţul Bihor la limita superioară a intervalului de valori specific sezonului (aşteptat), a informat, printr-un comunicat de presă, Direcţia de Sănătate Publică a judeţului.

La Compartimentul de Supraveghere Epidemiologică şi Control Boli Transmisibile au fost raportate pentru săptămâna 4 - 10 februarie 5.809 cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, în scădere faţă de săptămâna precedentă (când erau înregistrate 7.362 cazuri), valoarea fiind mai mică şi comparativ cu săptămâna similară a sezonului anterior, 2018/2018 (când s-au raportat 8.318 cazuri).

De asemenea, DSP a înregistrat în săptămâna 4 - 10 februarie a acestui an 1.490 pneumonii şi bronhopneumonii, în scădere faţă de săptămâna precedentă (1.609 cazuri), valoarea fiind sub cea din săptămâna similară a sezonului anterior (2.061 cazuri).

În schimb, numărul cazurilor de gripă continuă să crească, în intervalul precizat, 4 -10 februarie 2019, fiind confirmate 6 noi astfel de cazuri, al căror număr total a ajuns în sezonul 2018/2019 la 13.

Penultima confirmare vizând aceste noi cazuri vizează un bărbat de 44 ani din Cefa, internat marţea trecută la secţia de Boli Infecțioase a Spitalului Municipal din Oradea cu diagnosticul clinic de pneumonie, căruia în aceeaşi zi i-au fost recoltate probe biologice pentru care Institutul Cantacuzino din București a stabilit un rezultat pozitiv cu virus gripal de tip AH1N1. În prezent, conform DSP Bihor, pacientul este în stare „gravă, dar staţionară” la secția ATI a Spitalului Municipal.

Cea mai recentă confirmare de gripă se referă la o femeie de 61 ani din Oşorhei, nevaccinată, internată la acelaşi Spital Municipal din Oradea pe 4 februarie, cu diagnosticul clinic identic - pneumonie. După două zile i-au fost recoltate probe biologice, analizate apoi la Institutul Cantacuzino, care a dat un rezultat pozitiv, privind existenţa virusului gripal de tip AH3N2. În prezent, precizează DSP Bihor, starea pacientei este „favorabilă (nu mai este în insuficiență respiratorie)” și se estimează că va fi externată în cursul acestei zile.