Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor, Asociaţia Ecotic Bucureşti şi firma Bene Internaţional Oradea au derulat, între 16 iulie şi 10 septembrie, o amplă campanie de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice în 50 de primării din Bihor. În majoritatea acestor primării, localnicii au avut pentru prima oară ocazia să scape de deşeurile electrice de care nu mai au nevoie, predându-le gratuit spre reciclare.
Cele mai multe DEEE-uri s-au strâns în comuna Săcădat, unde s-au adunat 1.168 de kilograme de deşeuri, adică o cantitate de 0,63 kg pe cap de locuitor. Pe locul doi în acelaşi clasament se află comuna Borod, cu o cantitate de 0,6 kg pe cap de locuitor (2258 kg în total), iar pe trei Biharia, cu 0,55 kg de deşeuri pe locuitor, respectiv 2236 kg în total. Pe locul patru este comuna Auşeu, cu 0,51 kg pe cap de locuitor (1543 kg în total), iar pe cinci Sântandrei, cu 0,48 kg pe cap de locuitor (2272 kg în total).
Aceste primării vor fi şi premiate de organizatorii campaniei. Astfel, la Săcădat va ajunge un notebook Asus, la Borod un mini-notebook Asus, la Biharia un GPS Palm Mio Moov, la Auşeu o cameră foto digitală, iar la Sântandrei o imprimantă Laser Jet.
La polul opus de primăriile premiante se află primăria Săcueni, pe raza căreia s-au strâns doar 522 de kilograme de DEEE-uri, adică 0,05 kg pe cap de locuitor, respectiv Şimian, cu 313 kg de DEEE-uri adunate în total (0,08 kg pe cap de locuitor). În total, pe raza celor 50 de primării s-au adunat 54.281,5 kg de deşeuri electronice.