CSM CSU Oradea anunță prelungirea contractului cu baschetbalistul american Sayeed Al Kabir Pridgett, în vârstă de 27 de ani. 

Pridgett, un jucător polivalent ce evoluează la pozițiile 1-2, va îmbrăca tricoul „roș-albastru” și în sezonul competițional 2025/2026, marcând astfel al doilea său an consecutiv la echipa de pe Crișul Repede.

Prezența lui Sayeed a fost una constantă și influentă în stagiunea recent încheiată, contribuind semnificativ la performanțele echipei. Americanul a jucat în 59 din cele 60 de partide oficiale susținute de CSM CSU Oradea în sezonul 2024/2025.

„Pridgett a contribuit la calificarea echipei antrenate de Cristian Achim în finala Cupei României și Ligii Naționale în stagiunea deja petrecută la Oradea”, au transmis vineri reprezentanții CSM Oradea. 

„Pe lângă capacitatea de a marca cu generozitate, atât prin pătrundere către coș, cât și cu aruncări de la distanță și semidistanță, fiind un jucător redutabil cu mingea în mână, Pridgett este creativ, având capacitatea de a combina eficient cu pivotul”, au adăugat aceștia.

Născut în Oakland, California, pe 22 mai 1998, Sayeed Pridgett a avut o carieră universitară notabilă la Universitatea Montana (NCAA) între 2016 și 2020, unde a bifat 131 de meciuri și a înregistrat medii de 12.8 puncte și 5.0 recuperări.

Cariera sa profesionistă a început în 2020 în Grecia, la Ionikos Kinaias. Ulterior, a mai evoluat pentru Birmingham Squadron (G-League), Apollon Limassol (Cipru) și Karditsa (Grecia), unde a ajutat echipa să se mențină în primul eșalon elen.

Înainte de a ajunge la Oradea, Pridgett a jucat pentru Rapid București în sezonul 2023/2024, unde a fost unul dintre cei mai buni jucători din LNBM, fiind chiar cel mai bun marcator al ligii cu o medie de 19.2 puncte pe meci. 

Suporterii orădeni așteaptă și alte anunțuri privind lotul CSM CSU Oradea pentru sezonul 2025-2026. Până acum, echipa orădeană a anunțat că l-a adus pe Jaizec Lottie pe postul de playmaker, dar și că-i păstrează pe Bobe Nicolescu, Luca Năstruț, Kalif Young și Kris Richard. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!