Evoluția pandemiei în Bihor continuă să fie descrescătoare. Potrivit celei mai noi informări, transmise miercuri, de Direcția de Sănătate Publică și Prefectură, în ultimele 24 de ore au fost diagnosticate 105 noi îmbolnăviri cu Covid după efectuarea a 1.129 teste, astfel că rata de pozitivare se menține sub o zecime din total: 9,30%.

De la începutul pandemiei în Bihor s-au înregistrat 78.313 infectări, din care 74.799 s-au încheiat cu vindecări, cu 144 mai multe decât în ziua precedentă, iar bilanțul deceselor a ajuns la 2.859, ceea ce înseamnă că de marți până miercuri dimineață au murit încă 9 bihoreni care au avut Covid.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, toate cele 9 persoane decedate erau nevaccinate, aveau vârste cuprinse între 50 și 84 de ani și erau afectate de diverse boli cronice.

În prezent, în județ mai sunt 655 persoane infectate, din care 34 în stare gravă, în secțiile ATI ale spitalelor Județean și Pelican din Oradea.

Incidențele pe localități, parametru care arată numărul de persoane cu Covid raportat la populație, continuă să scadă semnificativ, cele mai mari fiind în Ceica (8,78 cazuri la mia de locuitori), Chișlaz (7,97/1.000) și Hidișelu de Sus (7,94).

În Oradea, incidența a coborât la 6,96 cazuri Covid la mia de locuitori, cea mai mică din ultimele două luni.

Amintim, incidența este calculată pe o perioadă de 14 zile din care sunt excluse ultimele 3 zile.

În ce privește campania de vaccinare, în cursul zilei de marți în Bihor au fost administrate 138 doze de ser anti-Covid, totalul persoanelor vaccinate complet fiind de 215.131, din care 67.728 și cu doza booster.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!