Ne aşteaptă o iarnă grea şi imprevizibilă, a anunţat Florinela Georgescu, director executiv la Administraţia Naţională de Meteorologie. Aceasta susţine că ne putem aştepta la o iarnă mai dificilă decât cele anterioare, cu schimbări bruşte de temperatură, cu scăderi de 15 grade Celsius, de la o zi la alta, după cum aunţă site-ul Adevărul.ro.

"Este cam devreme să avem o prognoză precisă pentru iarna ce urmează. Totuşi, analizând circulaţia la scară mare, există câteva semnale care arată că iarna ce vine ar putea să prezinte episoade cu vreme mai blândă sau mai severă. Este posibil să continuăm în stilul cu care ne-am obişnuit în această vară şi început de toamnă, adică cu treceri rapide - în decurs de o zi sau două - de la o vreme caldă, la o vreme cu instabilitate accentuată, care ar putea prezenta temperaturi şi cu 10-15 grade mai scăzute comparativ cu ziua precedentă. De altfel, printr-un  astfel de episod am trecut şi în ultimele zile", a declarat meteorologul pentru "Adevărul". 

Georgescu a mai precizat că "nu este exclus ca iarna aceasta să avem viscole mai puternice şi ninsori mai abundente spre deosebire de anii trecuţi", explicând că aceste schimbări bruşte de temperatură sunt cauzate de încălzirea globală.

"Încălzirea globală presupune existenţa unei mai mari cantităţi de energie în sistemul atmosferic şi oceanic, care trebuie să se manifeste prin ceva. Ori în cazul de faţă, ea determină schimbări bruşte de temperatură şi fenomene meteo extreme", a avertizat directorul executiv al ANM.