Mai mulţi părinţi din Lugaşu de Jos s-au adunat marţi şi miercuri în curtea şcolii, nemulţumiţi că primarul Sorban Levente a decis, peste noapte, să mute elevii unei clase de-a II-a într-o altă sală, mult mai mică şi în care distanţa de minim 2 metri între elevi nu poate fi respectată. În clasa în care elevii învaţă acum, Sorban vrea să mute sediul de Poliţie, fără a ţine cont însă că întreaga clădire este adaptată pentru copii.

După ce şeful IŞJ Bihor, Virgil Blage, a mers miercuri în comună, pentru a verifica cele semnalate de părinţi, scandalul s-a accentuat, astfel încât primarul ameninţă acum cu plângeri penale!

Mutare peste noapte

Nemulţumirile printre părinţii elevilor de clasa a II-a de la Şcoala Profesională „Ovidiu Drimba” din Lugaşu de Jos, care învaţă într-o clădire aflată în curtea grădiniţei din sat, au apărut după ce conducerea şcolii a fost notificată că această clasă trebuie să părăsească imobilul. Directoarea Danca Poţclean a declarat BIHOREANULUI că luni a primit o adresă de la primarul Sorban Levente, care anunţa schimbarea.  

„Copiii sunt în acel spaţiu de doi ani de zile. Noi am fost înştiinţaţi luni că până azi (n.r. miercuri) trebuie să eliberăm acel spaţiu. Mai multe detalii nu ni s-au dat. Am fost ieri la primărie, l-am sunat şi pe domnul primar, am discutat şi cu domnul viceprimar, alte lămuriri nu am primit”, a declarat directoarea Poţclean, miercuri, pentru BIHOREANUL.

Când au aflat de decizie, părinţii s-au revoltat, pentru că sala în care ar urma să fie mutaţi, chiar dacă se află în aceeaşi curte, este mult mai mică. „Clasa nouă are 4 pe 3 metri, copiii nu vor sta la distanţă, va fi periculos”, a spus un părinte.

În clasa a II-a învaţă 31 de copii, din care 10 înmatriculaţi în această toamnă, după ce au rămas repetenţi. „Când copiii au început clasa zero, ni s-a dat această clădire, pentru că în şcoală nu era spaţiu. Domnul primar a zis că o să continuăm studiile aici, până la final de clasa a IV-a”, a spus şi Crina Biţiş, una dintre mămicile adunate miercuri la şcoală.

Primar „şocat”

Într-un comunicat de presă, primarul Sorban Levente pretinde că nemulţumirea părinţilor este nejustificată şi că, de fapt, clasa a II-a n-a fost mutată în 2018 din lipsă de spaţiu, ci din pricina unor lucrări de renovare în clădirea şcolii. Tot din pricina unor lucrări de reabilitare, edilul vrea să mute postul de Poliţie în clădirea în care acum învaţă elevii.

În plus, Sorban susţine că elevii nu pot rămâne în clădirea în care au învăţat până acum, pe motiv că acest spaţiu „nu este inclus în reţeaua şcolară pe anul 2020-2021 şi nu are autorizaţiile necesare pentru a putea funcţiona”. „Acest spaţiu, care aparţine Primăriei comunei, a fost pus la dispoziţia şcolii temporar, pentru o perioadă de 2 ani, pentru ca elevii clasei a II-a să-şi poată desfăşura procesul de învăţământ până la finalizarea reparaţiilor care s-au derulat în clădirile şcolii”, se arată în comunicat.

Sorban susţine chiar că directoarea Poţclean, numită în funcţie de la 1 septembrie, „a dispus, fără o consultare cu administraţia locală, ocuparea abuzivă a unui imobil neconform”, iar jurnaliştilor adunaţi miercuri la şcoală le-a spus că a fost „şocat” când a aflat că elevii nu s-au mutat de la debutul anului şcolar.

În faţa ziariştilor, Sorban a trădat şi motivul pentru care nu colaborează cu şcoala: directoarea Poţclean, care l-a înlocuit la conducerea şcolii pe profesorul Tecsi Ferenc, a fost numită fără voia lui. „A fost numit un director fără nicio consultare a comunităţii locale. De o lună este numită, nici n-am cunoscut-o”, a spus primarul.

Pe lângă lege

Pentru a lămuri acest conflict, şeful IŞJ Bihor s-a dus, miercuri, în Lugaşu de Jos. Inspectorul general Virgil Blage a declarat BIHOREANULUI că a descoperit nu doar că părinţii au dreptate, şi că în spaţiul nou copiii ar fi înghesuiţi, ci şi că Primăria comunei a tratat cel puţin superficial problemele unităţilor de învăţământ.

„E adevărat că spaţiul în care elevii învaţă acum nu este cuprins în reţeaua şcolară, dar niciodată nu a fost, nici în anii trecuţi. În plus, pentru a-i muta pe elevi în noua clădire, e nevoie de avizul Inspectoratului Şcolar, care nu există, pentru că nici măcar nu a fost solicitat”, a declarat Blage.

Şeful IŞJ Bihor a spus că nici nu va permite mutarea elevilor, tocmai pentru că în noua sală nu ar putea respecta distanţa minimă de 2 metri. Mai mult, noua clasă este în clădirea grădiniţei, autorizată ca spaţiu pentru preşcolari, şi nu aparţine şcolii, cum pretinde primarul. „Legea nu permite să amestecăm elevii din învăţământul primar cu preşcolarii”, explică inspectorul general.

Poliţişti pe tobogane

Blage a spus că nu înţelege nici cum ar putea Primăria Lugaşu de Jos să mute Poliţia în clădirea în care acum învaţă elevii. „Poate că o fi în proprietatea Primăriei, dar este în curtea grădiniţei din comună, are numai tobogane în curte, iar toaletele din interior sunt adaptate pentru elevi, sunt de mici dimensiuni, îmi ajung mie până la genunchi şi eu nu sunt un om înalt. Nu văd cum le vor putea folosi poliţiştii”.

Blage a adăugat că clasa a II-a va rămâne pe loc, iar IŞJ va face un raport către Prefectură şi va demara un audit complet la Şcoala Profesională „Ovidiu Drimba”.

Ameninţă cu plângeri penale

Pe de altă parte, însă, primarul Sorban spune că nu va ezita să evacueze clădirea, cu ajutorul anchetatorilor. „Voi face plângere penală pe numele directoarei şi al domnului Blage, pentru tulburare de posesie”, a declarat edilul, pentru BIHOREANUL.

Acesta a mai spus că soluţia este tot la şcoală, care poate muta clasele astfel încât în sala mică, unde cei 31 de elevi n-ar încăpea, să ajungă o altă clasă, cu un efectiv mai mic. Când reporterul i-a spus că aceasta nu este o soluţie, deoarece clădirea aparţine grădiniţei, primarul a răspuns că aceste detalii nu le cunoaşte.

„Nu ştiu, este problema conducerii şcolii cum se organizează. Pe mine chiar mă enervează deja aceste atacuri şi minciuni. Este o luptă politică, până pe 6 decembrie (ziua alegerilor parlamentare - n.r.) nu se va termina”, a spus Sorban.