A fost agitaţie dis-de-dimineaţă, marţi, în cartierul Prima de pe strada Oneştilor din Oradea. Un bărbat în vârstă de 36 de ani și-a trezit vecinii, ieșind pe balcon, strigând în gura mare și arzându-se cu ţigara pe piept, în văzul lumii.
Incidentul a fost sesizat la 112 în jurul orei 7.30 de un vecin al bărbatului, iar la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje: unul de pompieri de la Detaşamentul 1 de Pompieri Oradea, un echipaj de poliţie şi unul de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Oradea.
Pentru că bărbatul nu răspundea la solicitările autorităţilor, ci doar striga, pompierii au fost nevoiţi să urce cu scara până la balconul apartamentului său, de la etajul 4 al blocului.
"Poliţiştii de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea s-au deplasat cu operativitate la faţa locului și au identificat persoana în cauză ca fiind un bărbat de 36 de ani, din municipiul Oradea. Din primele investigaţii s-a constatat că acesta prezenta la nivelul pieptului leziuni, posibil autoprovocate de o arsură de ţigară. Nu există suspiciuni ca bărbatul să fi fost victima vreunei infracţiuni", a declarat, pentru BIHOREANUL, agentul-şef Alin Laza, ofiţer de presă în cadrul Poliţiei Bihor.
Nu se știe de ce a recurs bărbatul la acest gest. Cert este că el a fost transportat la spital pentru mai multe investigaţii și îngrijiri medicale.
Sursele BIHOREANULUI spun că bărbatul a mai provocat astfel de evenimente în cartier.