O ruptură a apărut între Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) din România și AUR Republica Moldova, în contextul alegerilor parlamentare de peste Prut, scrie G4Media.ro, care citează comunicate transmise de cele două formațiuni.

AUR România, condus de George Simion, a anunțat vineri, atât într-o conferință de presă, cât și printr-un comunicat oficial, că nu va mai participa la scrutin, însă AUR Republica Moldova a replicat că formațiunea de peste Prut rămâne înscrisă în alegeri. 

„Partidul Alianța pentru Unirea Românilor anunță ieșirea din competiția electorală din Republica Moldova. Deși am fost acuzați de vrute și nevrute, în fața unui moment de cotitură pentru românii de peste Prut decizia noastră este de a nu fragmenta și mai mult votul din data de 28 septembrie.

AUR se retrage din această cursă și pentru a nu produce și mai multă dezbinare și a nu dezorienta publicul. Avem simțul datoriei împlinite!

Nu vrem să fim acuzați că ne-am implicat în afacerile unui alt stat, chiar dacă acel stat este al doilea stat românesc și trebuie să revină îndată acasă!

Urăm succes competitorilor care respectă România și istoria neamului nostru de pe ambele maluri ale Prutului!” - se arată în comunicatul AUR România. 

G4Media.ro scrie că, în această campanie electorală, George Simion și AUR România nu au făcut campanie pentru AUR Republica Moldova, ci pentru Partidul „Democrația Acasă” condus de Vasile Costiuc, politician controversat. 

În replică, AUR Republica Moldova, condus de Boris Volosatîi, a comunicat că își continuă campania electorală. 

„Partidul AUR din Republica Moldova consideră necesar să facă unele precizări în urma declarațiilor lansate astăzi la București de către AUR România.

În cadrul unei conferințe de presă, membri ai partidului AUR România au anunțat „retragerea AUR din cursa electorală” pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova. Subliniem cu toată claritatea: AUR România nici nu a fost înregistrat în această competiție electorală.

Singurul partid AUR care participă la alegerile parlamentare din Republica Moldova este AUR din Republica Moldova, înregistrat legal la Chișinău, cu conducere proprie, avându-l președinte pe Boris Volosatîi, cu liste proprii de candidați și cu un program politic clar, centrat pe idealul Reîntregirii Neamului Românesc” - se arată în comunicatul partidului din Republica Moldova. 

Reprezentanții acestuia subliniază că „AUR din Republica Moldova este un partid independent. Nu suntem o filială a AUR România, ci succesor de drept al Partidului Popular Românesc, înregistrat la Ministerul Justiției al Republicii Moldova la 31 decembrie 2013. Reprezentăm cetățenii Republicii Moldova și luptăm pentru viitorul lor, în fața problemelor reale cu care se confruntă: sărăcie, exod, lipsa locurilor de muncă, pensii și salarii mizere, nesiguranță”. 

„AUR din Republica Moldova rămâne ferm în cursa electorală și va merge până la capăt”, se mai arată în aceeași informare. 

Potrivit G4Media.ro, partidul din Republica Moldova nu are o relație formală de subordonare față de AUR România. Formațiunea are statut propriu și independență decizională, fiind condusă de Boris Volosatîi, fost deputat AUR în Parlamentul de la București și timp de aproape trei decenii director al liceului „Gheorghe Asachi” din Chișinău, cunoscut pentru promovarea unirii cu România.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!