Inspectoratul Şcolar Bihor a demarat, luni, un control la Colegiul Naţional Octavian Goga din Marghita, după ce, sâmbătă, toată presa din România a prezentat pe larg un set de acuzaţii grave aduse directorului Marcel Sas. Printre altele, directorul era învinuit că pretinde bani elevilor, că face evaziune fiscală şi chiar că a fraudat examenul de Evaluare Naţională.

Toate aceste acuze au fost lansate prin două scrisori remise sâmbătă presei locale şi naţionale, una semnată de 10 părinţi, iar alta de 16 cadre didactice ale Colegiului.

Fără număr

Scrisoarea părinţilor înşiruia mai multe nereguli ale directorului Marcel Sas: instituirea unui fond al şcolii de câte 25 lei/elev/an, obligarea părinţilor de a redirecţiona cele două procente din impozitul pe venit către şcoală ori achiziţionarea unor uniforme şcolare fără chitanţă.

Aceeaşi scrisoare arăta că părinţilor li s-ar fi cerut ca unul dintre ei să păzească şcoala, în fiecare zi, prin rotaţie, în timpul orelor, dar şi că aceştia au fost puşi să plătească mobilierul necesar claselor pregătitoare, deşi Ministerul Educaţiei, prin Inspectoratul Şcolar, a suportat aceste cheltuieli. În fine, scrisoarea părinţilor arăta că directorul a impus ca toţi elevii să susţină, la fiecare început şi sfârşit de semestru, o evaluare la fiecare materie, ceea ce i-a suprasolicitat pe şcolari.

De cealală parte, scrisoarea semnată de 16 cadre didactice lansa o acuză şi mai gravă, şi anume că examenul de Evaluare Naţională din 2012 a fost fraudat de director. "S-au şters toate înregistrările de pe camerele de supraveghere din clasele de examen, deoarece erau filmate momentele când au fost date subiectele către anumiţi elevi", se spunea în mail-urile trimise presei.

Sas mai era acuzat că nu îşi ţine orele şi că i-a obligat pe profesori să semneze declaraţii de confidenţialitate privind conţinutul şedinţelor consiliilor profesorale, cu toate că, potrivit legii, acestea sunt publice.

Semnatarii... n-au semnat!

Toate acuzaţiile au fost prezentate, sâmbătă, într-o emisiune de la Realitatea TV, unde au fost citite şi numele semnatarilor. Culmea este, însă, că imediat după emisiune, persoanele pomenite au negat că ar fi lansat vreo acuză!

"După emisiune, au început să mă sune colegii ale căror nume apăreau pe scrisoare şi să-mi spună că nu au semnat nimic", a declarat, luni, pentru BIHOREANUL, directorul Marcel Sas. Directorul spune că apoi a luat legătura şi cu părinţii ale căror nume apăreau pe cealaltă scrisoare, dar şi aceştia au negat că ar fi implicaţi în scandal prin semnături puse pe vreo scrisoare.

Întrebat, în aceste condiţii, cine a trimis scrisorile, Sas afirmă că nu are nicio ipoteză. "Cert este că aceste acuzaţii nu pot fi luate în considerare, pentru că semnatarii scrisorilor neagă că ar fi semnat ceva, dar şi pentru că sunt neadevărate", spune directorul Colegiului. De altfel, Sas respinge toate acuzaţiile care i s-a adus, precizând de asemenea că şi concluziile unui control făcut de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor în septembrie 2013 în şcoală au confirmat netemeinicia acestora.

De cealaltă parte, şeful IŞJ Bihor, Daniel Negrean, a admis că înainte de controlul din toamna trecută primisese un memoriu ce prezenta aceleaşi fapte imputate directorului Colegiului, susţinând că a inspectat personal şcoala la momentul respectiv, constatând că acuzele nu aveau suport real.

Totuşi, după scandalul de sâmbătă, despre care a fost informat chiar şi ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, IŞJ Bihor a demarat un nou control la şcoala din Marghita. Concluziile vor fi prezentate public marţi de inspectorul general Daniel Negrean.