Acest lucru trebuia să se petreacă şi la partida pe care FC Argeş a disputat-o în prima etapă pe terenul din Sânmartin al celor de la Luceafărul Oradea, câştigată net de gazde. Potrivit site-ului Liga2.ro, care preia informaţii de la clubul piteştean, situaţia n-a stat însă tocmai aşa.
Conform sursei citate, gazdele nu ar fi avut decât o ambulanţă, iar a doua a fost improvizată şi dintr-o maşină marca Mercedes (foto) ce s-a transformat peste noapte în ambulanţă, neavând însă nicio dotare corespunzătoare. Tocmai de aceea oficialii echipei FC Argeş au efectuat o contestaţie înainte de startul meciului din prima etapă, pentru nerespectarea acelor paragrafe din regulament.
Dacă memoriul va fi soluţionat de către Comisia de Disciplina din cadrul FRF, în favoarea piteştenilor, aceştia ar putea câştiga jocul la masa verde şi să strângă şase puncte după primele două etape.
Formaţia Luceafărul a învins în prima etapă, pe teren propriu, la Baza Sportivă de la Sânmartin, formaţia FC Argeş, cu scorul de 1-0 (1-0). Meciul a fost controlat cu autoritate în prima repriză de formaţia gazdă, care, pe lângă golul marcat de Sebastian Ianc, în minutul 29, a mai trimis de două ori mingea în poarta adversă, prin Svarczkopf, în minutul 18, şi C. Roşu, în minutul 28, însă aceştia s-au aflat în poziţie de offside şi reuşitele lor au fost anulate de arbitrul clujean Dan Dreve.