Unul dintre finaliştii concursului "Românii au talent", de la Pro Tv, Emil Luca, a fost condamnat pentru ucidere din culpă, braconaj şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiei, după ce în 2002, pe când era primar într-o comună din Cluj, a împuşcat mortal un adolescent.

Emil Luca şi soţia lui au dansat la emisiunea "Românii au talent" şi au impresionat prin cele 400 de piruete, ajungând chiar în finală. Nimeni nu ştia însă că el a făcut aproape un an de închisoare pentru că a împuşcat accidental în cap un copil de 13 ani, în timp ce se afla la vânătoare.

"Zsolt aduna iarba pentru iepuri când s-a întâmplat. Am auzit cu urechile mele trei impuşcături, apoi Emil Luca a trecut pe lângă mine şi nu mi-a zis ce s-a întâmplat", a povestit mama copilului. Luca nu le-a dat decât 500 de lei la înmormântare, din care 300 a reprezentat costul sicriului, dar şi băutura de la pomană.

Concurentul de la "Românii au talent" a făcut aproape un an de închisoare din acest motiv. În 2002, el a fost acuzat pentru ucidere din culpă, braconaj şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiei. Din cei 4 ani şi şase luni de închisoare, a făcut un singur an, fiind eliberat condiţionat.

El a fost şi primar în comuna clujeană Feleacu, locul unde a avut loc şi teribilul accident.

Întrebat de poveste, revoltător este că "talentatul" român a declarat cu sânge rece că s-a achitat pentru accidentul din 2002. "Le-am făcut înmormântarea. De înviat, nu-l pot învia. Mi-au cerut sute de milioane de lei. Am zis că mai bine fac puşcărie"...