Acuzaţii extrem de grave făcute de părinţii unei eleve de la Liceul Tehnologic “Nicolae Teclu” din Copşa Mică. Profesorul de religie al fetei, totodată preot în localitate, Adrian Circa pe numele său, s-ar fi masturbat în timpul orei de curs, în faţa elevilor, fiind chiar filmat de o adolescentă, scrie adevarul.ro.
Mama care a reclamat scandaloasa situaţie a declarat că elevele au arătat imaginile dirigintei. Aceasta, însă, nu a anunţat conducerea şcolii, ci chiar le-a recomandat părinţilor care aflaseră despre incident să nu spună nimic şi să lase lucrurile aşa.
„Copila a avut ore cu domnul profesor. Ea a fost la ore, nu a fost atentă la ce s-a întâmplat. O colegă a filmat și când au ieșit în pauză, a trimis la câteva colege filmarea. Eu i-am controlat telefonul și am văzut filmarea. Sunt pregătită să pun o plângere. Am fost sunată de doamna dirigintă și a zis să lăsăm așa și să nu spunem nimic. A spus o colegă că nu spune că îi e frică. A zis că poate o dă afară din școală. Nu vreau să fiu călcată în picioare, nu e normal”, a declarat mama unei eleve, la Antena 3.
Profesorul cu pricina a demisionat vineri dimineaţă, după ce ministrul Educaţiei Liviu Pop i-a cerut asta. „E adevărat, profesorul preda acolo, este titular de aproape 15 ani. Preotului îi cer demisia din învățământ”, a declarat Liviu Pop, potrivit aceleiaşi surse.