Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a dispus controale în toate supermarketurile din ţară, după ce, miercuri, peste 200 de tone de carne alterată au fost retrase de pe piaţă, în urma unor controale făcute în depozite alimentare din 18 judeţe, împreună cu procurorii DIICOT.

"Oprire definitivă, numai astăzi, 129 de tone de carne şi produse din carne, 100 tone oprire temporară", a declarat preşedintele ANPC, Marius Dunca, potrivit Digi24.ro, adăugând că au fost date sancţiuni în valoare de 71.500 de lei.

"Vreau să atrag atenţia operatorilor economici că de mâine suntem în supermarketuri. Toate produsele acestea ajungeau în magazine", a mai arătat şeful ANPC.
Acesta a precizat că în urma controalelor s-a găsit inclusiv marfă expirată din noiembrie anul trecut şi că scopul inspectorilor de la Protecţia Consumatorilor este ca marfa expirată să nu ajungă la consumatori.

Declaraţiile lui Dunca au venit după ce procurorii DIICOT au efectuat, miercuri, aproximativ 100 de percheziţii în depozite din Bucureşti, Cluj şi Slobozia pentru a identifica modalitatea prin care tone de carne alterată au ajuns să fie puse la vânzare în magazine.

Potrivit anchetatorilor, carnea era adusă ilegal din Uniunea Europeană, cu sprijinul unor funcţionari vamali şi al unui inspector de la Protecţia Consumatorilor Cluj. Membrii reţelei sunt suspectaţi de evaziune fiscală, punere în circulaţie de produse alterate şi spălare de bani. Din primele estimări, prejudiciul creat de ei se ridică la aproximativ 15 milioane de euro.

Grupul infracţional importa carne alterată din Olanda, Polonia, Marea Britanie, Germania, pentru care nu plătea impozite şi era vândută către Bulgaria sau Cipru şi Ungaria, însă doar în documente. În realitate, carnea ajungea în magazine din România, cu etichetele schimbate.

Citiţi pe aceeaşi temă şi "Anchetă DIICOT: Carne stricată din UE, vândută în România"