Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de Ciprian Man şi Cristian Ardelean, în prezent procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, care apar în înregistrarea audio de la DNA Oradea în care se discuta despre activităţi de intimidare a judecătorilor, anunţă, vineri, Agerpres, citând un comunicat al Inspecţiei Judiciare.
Potrivit informării, a fost exercitată acţiunea disciplinară împotriva celor doi procurori pentru "manifestări ce aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului Justiţiei, săvârşite în exercitarea atribuţiilor de serviciu", abatere disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.
"S-a reţinut că, în timpul şedinţei de analiză, desfăşurată într-un spaţiu accesibil mai multor persoane, procurorii cercetaţi au făcut o serie de afirmaţii, în prezenţa altor colegi, prin care au fost încălcate standardele de conduită impuse magistraţilor. Totodată, limbajul utilizat de procurori la adresa unor judecători de la Curtea de Apel Oradea este de natură a contraria şi indigna opinia publică, fiind vizibilă implicarea acestora în desfăşurarea unor activităţi care prin natura lor pot crea îndoieli cu privire la seriozitatea, independenţa, imparţialitatea şi integritatea procurorilor", susţine Inspecţia Judiciară.
Acţiunea a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la angajarea răspunderii celor doi procurori.
De precizat că Man şi Ardelean au fost revocaţi din funcţiile de procurori DNA la finalul lunii ianuarie, în urma unor hotărâri luate de Secţia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii prin care celor doi li s-au imputat părerile exprimate în înregistrarea din sediul DNA Oradea ajunse în spaţiul public, apreciind că menţinerea lor în această structură ar aduce nu doar prejudicii de imagine, ci şi "o percepţie eronată în ceea ce priveşte calitatea actului de justiţie".
În prezent, ambii activează la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.
Ancheta Inspecţiei Judiciare în acest caz a fost demarată după ce avocatul orădean Răzvan Doseanu a publicat o înregistrare audio a unei şedinţe care ar fi avut loc la DNA Oradea în ianuarie 2018, în care apar cinci procurori, printre care şi Ciprian Man şi Cristian Ardelean, în care se vorbeşte despre "liniştirea" unor judecători.
Citiţi pe această temă şi articolele:
Cârtiţă în DNA: Detalii incendiare din "interceptările" procurorilor anticorupţie din Oradea (AUDIO)