O casă din satul Câmp, de lângă Vaşcău, a luat foc sâmbătă, din cauza unor scăpări de gaze de la o butelie defectă.

Potrivit unui comunicat transmis luni de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana al judeţului Bihor, alerta s-a dat în jurul orei 14, iar când pompierii din Ştei au ajuns acolo, flăcările ardeau violent în bucătărie şi o altă încăpere, la o parte din acoperiş şi la o magazie lipită de bucătărie, şi ameninţau să se extindă în toată locuinţa.

"Echipajele de pompieri au evacuat de urgenţă butelia din bucătărie, prevenind producerea unei explozii, şi au acţionat pentru stingerea focarelor, respectiv pentru protecţia celorlalte camere expuse riscului de incendiere", a transmis ISU Bihor.

Pompierii au stins incendiul în limitele găsite, reuşind să salveze şase din cele opt camere ale casei şi circa 230 mp din acoperişul locuinţei.

"În urma evenimentului, au ars bucătăria şi magazia lipită de aceasta, o cameră şi circa 70 de metri pătraţi acoperiş", a mai transmis ISU.

Din fericire, nu au existat persoane rănite.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!