După ce în luna februarie, Ministerul Mediului şi Pădurilor împreună cu Agenţia pentru Protecţie a Mediului (APM) hotărau să extindă campanie Marea Debarasare pe parcursul a două zile, vineri şi sâmbătă, tocmai pentru a mări numărul kilogramelor de deşeuri de echipamente electrice şi electronice colecate, autorităţile de Mediu a decis să organizeze colectarea doar o dată pe trimestru.

„Datorită numărului tot mai mic de deşeuri de echipamente electrice şi electronice colectate în cadrul campaniilor lunare, Ministerul Mediului şi Pădurilor împreună cu celelalte entităţi implicate au decis modificarea periodicităţii campaniei, urmând ca aceasta să se desfăşoare trimestrial", se arată într-un comunicat al APM Bihor.

În Bihor colectarea se desfăşoară în perioada 26-27 martie în Oradea, Zona Metropolitană şi Salonta, cu spirjinul operatorilor de salubritate şi S.C Bene Internaţional.

În Oradea, cele cinci puncte fixe de colectare organizate în cadrul acţiunii "Marea debarasare" vor fi situate în zona Spitalului Municipal "Gavril Curteanu" şi zona podului de pontoane din strada Sovata în cartierul Rogerius, parcarea supermarketului Peny din strada Oneştilor pentru cartierul Ioşia, zona ultimei staţii de tramvai pentru cartierul Nufărul şi zona Spitalului Clinic de Obstretică şi Ginecologie pentru zona străzii Clujului. Acestea vor funcţiona între orele 8 şi 18.

Deşeurile de echipamente electrice şi electronice colectate în punctele fixe de colectare vor fi preluate ulterior de S.C. Bene Internaţional S.R.L. Oradea. Pentru cantităţi mari de deşeuri electrice şi electrocasnice persoanele fizice, societăţile comerciale şi asociaţiile de locatari pot contacta firma, care va asigura preluarea şi transportul în mod gratuit, la numerele de telefon: 0259.40.62.76, 0731.37.21.03 şi 0728.90.80.81.