Pasagerii unei curse Ryanair de la Manchester la Ibiza au coborât total şocaţi din avion, scrie dailymail.co.uk.

Doi tineri, beţi şi foarte excitaţi, au făcut sex pe scaun, fără să se jeneze defel de privirile celor din jur.

Martorii întâmplării au povestit jurnaliştilor britanici că cei doi s-au urcat beţi în avion şi, imediat după decolare, au început să vorbească despre cum ar fi să facă sex în timpul zborului. "I-am auzis plănuind înainte să o facă, dar am crezut că este o glumă. La un moment dat, el a întrebat în gura mare dacă cineva avea vreun prezervativ. Am râs cu toţii, dar 10 minute mai târziu am văzut că, de fapt, au făcut-o", a povestit un bărbat, care stătea paralel cu cei doi şi a filmat scena.

"Am văzut cum fata îşi dă chiloţii jos şi îl ajută şi pe el să se descheie la pantaloni. Apoi ea a început să-l călărească la propriu. A trebuit să filmez. N-am mai văzut niciodată aşa ceva", a mai spus bărbatul. 

O femeie care stătea chiar lângă iubăreţi a cerut să fie mutată. Personalul de la bord i-au găsit alt loc, însă nu s-a luat defel de cuplul în călduri. 

După ce filmarea a fost făcută publică, un purtător de cuvânt al companiei aeriene a spus ca "incidentul va fi investigat".