Ultima etapă din turul de campionat a Ligii a IV-a Team Sport a adus schimbarea liderului clasamentului. După ce a condus în ultima parte a competiţiei, formaţia Crişul Sântandrei s-a văzut detronată din poziţia de lider tocmai în runda cu numărul 15, ultima din prima jumătate a competiţiei, când a fost învinsă în deplasare, la Sânmartin, de echipa a doua a clubului Luceafărul, care s-a impus cu scorul de 5-3.

Această schimbare din fruntea clasamentului s-a datorat şi victoriei clare pe care a repurtat-o formaţia Tricolorul Alparea, în deplasare, la Săcuieni, în compania grupării locale, Stăruinţa, cu scorul de 9-0. Patru goluri în acest joc le-a reuşit O. Morna.

Prin acest succes, elevii antrenorului Mircea Madar au trecut în fruntea ierarhiei, depăşind la golaveraj formaţia din Sântandrei.

Pe locul al III-lea a încheiat turul formaţia Kinder Junior Paleu, care în ultima etapă din prima jumătate a competiţiei a remizat în deplasare la Vaşcău, în compania formaţiei locale Biharea.

De altfel, în afară de victoria de la la Săcuieni a celor de la Alparea, scorul înregistrat la Vaşcău este singurul care a mai adus punct echipelor vizitatoare în această rundă.

În rest, s-au mai consemnat victorii clare ale echipelor gazde în jocurile de la Budureasa şi Salonta.


Rezultatele etapei a XV-a, ultima a turului Ligii a IV-a Team Sport

Viitorul Borş - Viitorul Popeşti 2-0
Marcatori: Nagy 41, Moisa 62
Borş: Verdeş - Negru, Nagy, Bacso, Borbely, Racz, Faur, Moisa, Trifa (71 Kerekgyarto), Lazăr (64 Saul Soto), Beudean (90+1 Keresztesi). Antrenor: Nicolae Duca.
Popeşti: Şipoş - Maghiar F, Maghiar L., Suma, Albinaru, Chereji (83 Ţeca), Paşcalău, Vancea, Gavriş (48 Buidoş), Bencic (64 Punkosd), Mangra. Antrenor: Sorin Simuţ.
Arbitri: Vasile Cozac - Cristian Câmpan, Sergiu Bărcan. Obs. AJF: Sebastian Moisin.
La juniori: 6-0 (Pop Cristian, Szentgyorgyi Norbert 2, Varga Adam, Toth Sandor, Mihut Gergo)

CSC Sânmartin - CSO Ştei 1-0
Marcatori: Matei C. 74
CS: Ionuţ - M Popescu, Bocuţ (87 Fuliaş), Zsirka, Jurcă (65 Paveliuc), Ursuţ, Cuc, Matei (89 Ţirban), Bota (78 David), R. Popescu, Barani. Antrenor: Horia Rădulescu.
CSO: Cionca - Dumuţa, Grigoraş, Marian, Tocitu (87 Matiuţă), Taichiş, F Popa, P Luca, Bolodr, Chebeleu, Petriş (82 L. Bercea). Antrenor: Voicu Popa.
Arbitri: Laurenţiu Danşa - florin Toia, Vlad Vida. Obs. AJF: Gheorghe Pirte.
La juniori: 0-2 (Pele Cristian, Bulcău Andrei)
Eliminaţi: David Eugen (min. 74) pentru cumul de cartonaşe galbene, Beli Cătălin (min. 80+1) pentru oprirea unui adversar într-o situaţie clară de gol (ambii de la CS Mădăras).

Stăruinţa Săcueni - Tricolorul Alparea 0-9
Marcatori: R. Ardelean 20, 76, Bulz 27, O. Morna 49, 73, 81, 86, Briciu 72, Lascu 87
Eliminat: Jurcă Cristian (Stăruinţa) în minutul 57 pentru atac cu forţă excesivă asupra unui adversar în lupta pentru balon.
Stăruinţa: Cîmpan - Jurjac, Bruchental, Gherlea, Mate, Copil, Moldovan (62 I. Avram), Zima, Bungău (68 Costea), C. Avram, Jurcă. Antrenor: Fane Zima.
Tricolorul: Puşcău - Bulz, Ş. Pop, Briciu (84 Marinău), B. Iova, Pereţ, Ban (73 Lascu), Morna, Ardelean, Iancu, Fitero. Antrenor: Mircea Madar.
Arbitri: Marius Omuţ - Stelian Dem, Cristian Bologan. Obs. AJF: Gallovits Ştefan.
La juniori: 0-0

Poiana Budureasa - Locadin Ţeţchea 3-0
Marcatori: Negrita 60, 76, Oraş 61
Eliminat: Rif (Poiana) în min. 83 pentru cumul de cartonaşe galbene.
Poiana: Gaboraş - Pele (71 Ienciu), Junc, Negrita, Oraş, Sabău, L. Bogdan, Lazea, Rif, Toma, Ştefan. Antrenor: Sandu Balaj.
Locadin: Matica - Alb, Căvescu, Peter, Bronţ, Barna, Chirilă, A Popa, Balla, Rogojan, Szabo. Antrenor: Florin Negrea.
La începutul reprizei secunde, antrenorul gazdelor, Sandu Balaj a fost evacuat din incinta terenului pentru ameninţări aduse brigăzii de arbitri.
Arbitri: Călin Ilea - Marius Chereji, Vasile Szilagyi. Obs. AJF: Nagy Alexandru.
La juniori: 9-0 (Tirla Marius 2, Olea Raul, Dereş Valentin 5, Herman Robert)

Crişul Aleşd - Cetatea Biharia 3-2
Marcatori: Lobonţ 16, Cărbunaru 33, Olariu 90+2 / Selegian 13, Zadori E. 82
Crişul: Barabaş - Vancea, Madar, Teodorescu, Fogarasi, Kovesi, Cipău (63 Hodişan), Lobonţ, Cătană, Cărbunaru (70 Olariu), Copil. Antrenor: Ciprian Fogarasi.
Cetatea: Scurt - Coborzan, Puşa (43 Muzsnay), Juca, Molnar F., Molnar L. Pandel, Selegian, Zadori E, Zadori S., Kis E. Antrenor: Paul Popovits jr.
Arbitri: Nagy Cristian - Rareş Lakatos, Radu Pantea. Obs. AJF: Ioan Suciu.
La juniori: 1-4 (Todoca Adrian / Iacob Ionuţ 2, Mălăieş Bogdan 2)

Luceafărul II - Crişul Sîntandrei 5-3
Marcatori: Andor 26, 84, Popescu 30, 42, 61 / Giura 10, Grozav 45, Dianu 69
Eliminat: Cura (Luceafărul II) în minutul 73, pentru cumul de cartonaşe galbene.
Luceafărul II: S. Ghilea, Pintea, Mintaş, Iuhas, G Bogdan, R Andor (81 Selegian), Buştea (69 Dobrescu), Ianc (89 Popuş A), Popescu (86 Florescu), Letan, Cura. Antrenor: Florin Fărcaş şi Cosmin Brândaş.
Crişul: Creţ - Ilisie (67 Moga), Matei, Filimon F., Axinte (51 Ţârţ), Dianu, Novak, Iordache (57 Milian), Cioloş (82 I. Filimon), R. Giura, Grozav. Antrenor: Ciprian Dianu.
La juniori: 0-3 (Vedinşa Cornel, Chişvasi Marius, Leghezeu Gabriel)

CF Liberty - Victoria Avram Iancu 5-0
Marcatori: Hering 19, 24, 60, C. Baba 59, 80
Liberty: Chivari - Câmpean (80 Karacsonyi), Pentie (78 Vaida), Cârjan (46 Ianc), Neacşu, Matei, Hering, C Baba, Chereji, A Maghiar (57 Petroiu), Sebeştean. Antrenor: Dan Baba.
Victoria: Sultan - Vinter, C Buzgău, Cuc, Cuciula, Costea, Roşca, Moise, Benea, Matica (77 Fojka), Blaga. Antrenor: Sorin Nan.
La juniori: 0-1 (Ciocan Sergiu)
Arbitri: Radu Bitea - Ciprian Fechetea, Nicolae Tătar. Obs AJF: Radu Moldovan.

Biharea Vaşcău - Kinder Junior 1-1
Marcatori: Haica 13 / I. Avram 75
Biharea: Bocşe - Paşca, Tuduce, Merce F, Teaha (90+3 Mureşan), Pădurean, Moş, Hărdălău, Micula (85 M. Sabău), Haica (72 Cătană), M. Merce (85 Lupşe). Antrenor: Ioan Sabău.
Kinder: Bonta - Cătană, Mureşan, Lupuţ, Copas, Ienciu, Tipiu, Crişan (46 Selegian), Rozsa (86 Jurge), Sundas (46 Grosu), I. Avram. Antrenor: Muzsnay Zsolt.
Arbitri: Adrian Pop - Radu Pascu, Dan Pereţ. Observator: Octavian Birta.
La juniori:1-1 (Paşca Remus - Radac Paul)
Eliminat: Solomie Sergiu (Kinder) în minutul 61 pentru bruscarea unui adversar.


Clasament

1. Tricolorul Alparea 32 puncte
2. Crişul Sântandrei 32 puncte
3. Kinder Paleu 31 puncte