Ministerul Sănătății a decis să reducă doza de urgență de antibiotice și antifungice care poate fi eliberată fără rețetă în farmacii, de la una care acoperea 72 de ore de tratament la una pentru maximum 48 de ore. 

Astfel, ordinul care reglementează felul în care se eliberează medicamentele în farmacii, aprobat pe 10 ianuarie 2024 și publicat în Monitorul Oficial pe 17 ianuarie, a și fost modificat. 

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat la Digi24.ro că termenul de 72 de ore a fost introdus în forma inițială din greșeală. 

„Există doar antibiotice de primă linie care pot fi eliberate ca doză de urgență. 48 de ore e timp suficient, vineri și luni oricine se poate duce la medicul de familie sau la specialist pentru rețetă. Decretul nu presupune că nu mai trebuie să mergem ulterior la medic, un tratament de două zile este insuficient și trebuie să mergi la medic. Am avut de la început în vedere această durată de 48 de ore, a fost o eroare în redactarea ordinului, am corectat. Consumul de antibiotice în România e mare, suntem de mulți ani în primele locuri în acest sens alături de Grecia, Cipru și Italia. Problema e legată de apariția bacteriilor multirezistente. Nu e o problemă legată de organismul nostru, ci de bacterie. Oamenii trebuie să știe că trebuie să ia medicamentele rațional", a declarat ministrul Sănătății.

Și Ministerul Sănătății a transmis o informare potrivit căreia: „Doar în situații de urgență se pot elibera anumite antibiotice care acoperă doza pentru 48 de ore, fără prescripție, în baza unei declarații pe propria răspundere. Antibioticele pentru copii (siropuri, forme pediatrice în soluție) se vor elibera de către farmacie în ambalajul cel mai mic disponibil, care să poată acoperi doza necesară de urgență. Pentru limitarea eliberării antibioticelor fără rețetă, Ministerul Sănătății a redus termenul pentru situațiile de urgență de la 72 la 48 de ore. Eliberarea dozei de urgență trebuie urmată de prezentarea ulterioară a pacientului la medic pentru consult și obținerea unei prescripții adaptate afecțiunii sale”. 

Noul ordin care reglementează felul în care se eliberează medicamentele antibiotice și antifungite în farmacii arată că acestea vor putea fi cumpărate pe bază de rețetă, care să cuprindă inclusiv CNP-ul sau codul de identificare al asiguratului, precum și alte date de identificare. 

„Ministerul Sănătății a emis un ordin care prevede ca medicamentele din categoria antibiotice și antifungice de uz sistemic prescrise de către medici pe rețete, altele decât prescripțiile gratuite și compensate, să fie eliberate la farmacie pacienților sau aparținătorilor acestora numai în baza unei prescripții medicale. Prescripțiile se vor reține în farmacie și, la nevoie, se vor putea elibera fracționat doar în cadrul aceleiași farmacii, fără a depăși cantitatea totală prescrisă”, au transmis zilele trecute reprezentanții ministerului.

Ordinul nu impune un nou formular pentru prescripțiile medicale, ci doar o serie de informații necesare a fi completate și raportate (o serie și un număr unice generate de către prescriptori, datele pacientului, diagnosticul și detalii despre medicament).

Farmaciile vor avea obligația să raporteze zilnic toate medicamentele din categoria antibiotice și antifungice de uz sistemic eliberate. Noua reglementare nu se referă la medicamentele care se eliberează fără prescripție medicală (OTC), preparatele magistrale și medicamentele de uz topic.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!