Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a emis marţi un Ordin care modifică regulile de abordare a cazurilor Covid uşoare. La câteva zile după o recomandare făcută în acest sens de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi la propunerea Comisiei de management clinic şi epidemiologic al infecţiei cu coronavirus, în condiţiile în care şi în ţară au existat medici care au propus acelaşi lucru, Ministerul a decis un cadru mai favorabil de tratare a pacienţilor asimptomatici ori cu semne minore ale bolii.

Pacienţii din aceste categorii vor fi internaţi doar în spitale de pneumologie ori spitale suport şi vor fi putea fi externaţi după minimum 10 zile "în lipsa febrei" şi respectiv "ameliorarea simptomatologiei pentru cel puţin 72 de ore". O testare de control va fi făcută acestor pacienţi în a 8-a zi de la internare.

"Există rapoarte care evidenţiază că pacienţii pot ramane pozitivi la (analizele – n.r.) RT-PCR timp de săptămâni sau chiar să alterneze un rezultat pozitiv după zile/săptămâni cu unul negativ, evidenţele preliminare sugerând că pacientul nu mai este infecţios", arată Ministerul Sănătăţii, citat de hotnews.ro.

Principalele prevederi ale Ordinului  

- Pacienţii asimptomatici care sunt pozitivi la testul de control vor putea fi externaţi după 10 zile, dacă medicul curant consideră oportun pe baza criteriilor clinice, cu condiţia izolării la domiciliu până la împlinirea celor 14 zile ale perioadei de izolare care decurge din momentul internării (respectiv 4 zile de la externare)

- Pacienţii asimptomatici care sunt negativi la testul de control vor putea fi externaţi după 10 zile fără a fi necesară izolarea lor la domiciliu

- Pacienţii Covid cu afecţiuni renale care necesită dializă vor fi menţinuţi internaţi până la 14 zile în vederea asigurării accesului la dializă (procedură care nu poate fi efectuată la domiciliu)

- Pacienţii simptomatici cu forme medii sau severe vor rămâne în spitale faza 1 sau 2 care au în structuri secţii de terapie intensivă sau în spitale suport în cazul în care spitalele de fază 1 sau 2 nu au secţii de terapie intensivă

- Internarea trebuie să dureze cel puţin 14 zile de la debutul simptomelor, pacienţii nu trebuie să aibă febră cel puţin 72 ore şi simptomatologia să le fie ameliorată. Testarea de control se va efectua după îndeplinirea criteriilor mai sus menţionate. Pacienţii cu rezultat pozitiv la testul de control pot fi externaţi în cazul în care medicul curant consideră oportun  acest lucru pe baza criteriilor clinice, cu indicaţii de izolare la domiciliu pentru o perioadă pe care o stabileşte tot el

- Personalul medical este obligat să utilizeze echipamentele individuale de protecţie (PPE) conform normelor în vigoare pentru toţi pacienţii care se adresează serviciilor medico-chirurgicale, adaptat în funcţie de riscul manoperelor efectuate la pacient

- După externare, monitorizarea stării de sănătate a pacientului pe perioada izolării la domiciliu se face de către medicul de familie, zilnic, prin telemedicină. Pentru pacienţii care nu sunt înscrişi pe lista unui medic de familie monitorizarea zilnică este efectuată de către Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană în fiecare judeţ.

Mai ieftin, mai uşor

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a semnat noul Ordin la propunerea Comisiei de management clinic si epidemiologic al infeţtiei Covid şi la trei zile după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Centrul European de Combatere a Bolilor Cotagioase au făcut recomandări în acest sens.

O asemenea schimbare de strategie a fost solicitată în ultima perioadă şi de unii medici din România, care au argumentat că astfel s-ar reduce impactul financiar asupra sistemului sanitar şi încărcarea cu volum de muncă a cadrelor medico-sanitare, iar în plus pacienţii simptomatici şi cei cu semne uşoare de boală ar accepta mai uşor spitalizarea în aceste condiţii.

Noul act normativ modifică Ordinul nr. 555/2020 prin care, în luna martie, a fost aprobat Planul de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul pandemiei, lista spitalelor care asigură asistenţa medicală pacienţilor testaţi pozitiv şi cea a spitalelor suport pentru pacienţii testaţi pozitiv sau suspecţi.