Liceul de Arte din Oradea va avea, de la 1 iulie, un nou director. Profesoara de muzică Nicoleta Țâmpu (dreapta) va prelua conducerea unității de învățământ, în locul actualei directoare, Mihaela Geta Bondor (stânga), care a decis să renunțe la funcție după un mandat de 14 ani.
Anunțul a fost făcut vineri de Inspectoratul Școlar Județean Bihor, care a transmis că schimbarea de management se va face „în conformitate cu normele legale în vigoare”, prioritatea fiind asigurarea stabilității și continuarea proiectelor culturale ale liceului.
Potrivit IȘJ Bihor, în cei 14 ani în care Mihaela Bondor a condus Liceul de Arte, activitatea managerială s-a concentrat pe consolidarea profilului vocațional al școlii, sprijinirea tinerelor talente și integrarea instituției în viața culturală a comunității orădene și naționale.
Inspectoratul arată că, în această perioadă, elevii liceului au obținut premii și mențiuni la competiții și olimpiade naționale de profil, iar școala a organizat expoziții de artă plastică, vernisaje și concerte publice. De asemenea, unitatea de învățământ a dezvoltat colaborări cu muzee, filarmonici, teatre și facultăți de artă, oferindu-le elevilor ocazia să evolueze pe scene și în spații expoziționale consacrate.
Noua directoare, Nicoleta Țâmpu, este profesoară de muzică și a mai ocupat în trecut funcția de inspector școlar. De asemenea, ea dirijează corul de copii al Filarmonicii de Stat din Oradea.
Potrivit IȘJ Bihor, Țâmpu a fost detașată în interesul învățământului pe funcția de director al Liceului de Arte după consultarea Consiliului Profesoral al unității. Ea este numită temporar, până când Ministerul Educației va organiza concursuri pentru conducerea tuturor unităților de învățământ.
Inspectorul școlar general Alin Ștefănuț a transmis că propunerea de detașare a Nicoletei Țâmpu a avut în vedere experiența sa didactică și profesională în învățământul vocațional, competențele în coordonarea proiectelor educaționale și artistice, colaborarea cu instituții culturale și educaționale, precum și aptitudinile manageriale necesare pentru asigurarea unui climat educațional orientat spre performanță și stabilitate.