Fostul subprefect PSD al județului Bihor, Emilian Pavel, a fost numit vineri în funcția de prefect printr-o Hotărâre de Guvern, după ce în aceeași ședință Executivul l-a eliberat din această funcție pe Marcel Dragoș.

Inginer IT, cu experiență politică

În vârstă de 43 de ani, noul prefect este de profesie inginer IT. Născut la Salonta și crescut în Oradea, Emilian Pavel a absolvit Colegiul Național „Emanuil Gojdu”, apoi Universitatea din Oradea, unde a obținut diploma de inginer în Tehnologia Informației, și un masterat în Protecția Mediului, la Universitatea Transilvania din Brașov.

Potrivit CV-ului său, între 2006 și 2013 a desfășurat activități de consultanță în management pentru firme cu capital străin, iar în perioada 2013–2014 a fost director administrativ și patrimoniu în Ministerul Tineretului și Sportului.

Emilian Pavel este fiul fostului lider PSD Florian Pavel, care a condus Direcția Agricolă Bihor, iar ulterior Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Bihor, de unde s-a pensionat în 2020.

Membru PSD din 2001, noul prefect a ocupat, de-a lungul timpului, funcții de conducere în organizația de tineret și în cea județeană a partidului. A fost consilier județean între 2008 și 2014, apoi europarlamentar în legislatura 2014–2019.

În 2020, Pavel a candidat din partea PSD la Primăria Oradea, dar a obținut doar 5.297 de voturi (7,74%), clasându-se pe locul al treilea, după liberalul Florin Birta și candidatul UDMR Cseke Attila.

Între ianuarie 2022 și aprilie 2026, a ocupat funcția de subprefect al județului Bihor, din care a demisionat în primăvara acestui an, odată cu retragerea reprezentanților PSD din Guvernul Bolojan.

Trei pretendenți la funcție

Numirea sa pune capăt competiției din interiorul PSD Bihor pentru funcția de prefect, râvnită de nu mai puțin de trei politicieni.

După cum BIHOREANUL a dezvăluit, pe lângă fostul subprefect, această poziție și-au dorit-o și consilierul local orădean Adrian Madar, susținut de o grupare din partid condusă de deputata Corina Ene și de primarul comunei Sânmartin, Cristian Laza, precum și fostul președinte al PSD Bihor, Ioan Mang, ajuns la 68 de ani, care miza pe relațiile sale cu liderii partidului de la București.

Conducerea județeană a PSD Bihor îl votase în unanimitate pe Emilian Pavel pentru funcția de prefect în ședința din 23 octombrie, propunerea fiind apoi transmisă conducerii centrale a partidului.

Mason sub acoperire

În urmă cu patru ani, BIHOREANUL dezvăluia că Emilian Pavel face parte din masonerie, fiind surprins la o întrunire a Lojei Varadinum, în care activau și Silviu Dehelean, pe atunci deputat USR Bihor, fostul subprefect Daniel Palaghianu, președinte al USR Oradea, consilierul județean PSD Sergiu David și alți reprezentanți ai PSD Bihor.

În timpul „Ținutei”, cum este denumită întrunirea masonică, desfășurată într-un hotel din Băile Felix, Pavel a fost fotografiat în costumație masonică și în momentul consacrării sale ca maestru. Pentru a evita întâlnirea cu jurnaliștii la ieșire, a părăsit locul cu mașina lui Palaghianu.

A doua zi, întrebat de BIHOREANUL despre apartenența sa la masonerie, Pavel a încercat să se eschiveze, susținând că „nu este de interes public ce fac în timpul liber” și chiar negând calitatea sa de mason. „Nu sunt în nicio asociație care are legătură cu masoneria”, a pretins PSD-istul, deși fusese fotografiat în costumație masonică.

UPDATE
Primul mesaj: „Este o responsabilitate care mă obligă”

Emilian Pavel a reacționat vineri seară, pe Facebook, după numirea în funcția de prefect al județului Bihor, mulțumindu-le președintelui PSD Bihor, Aurel Mohan, și echipei partidului pentru nominalizare, precum și Guvernului pentru decizie.

„Este o responsabilitate care mă obligă și care îmi va solicita întreaga experiență politică, administrativă și cea acumulată în sectorul privat pentru a gestiona provocările ce decurg din această demnitate publică”, a scris noul prefect.

Fost subprefect, Pavel a subliniat că îi cunoaște pe angajații Prefecturii și pe toți primarii din județ și că a colaborat bine cu majoritatea directorilor instituțiilor deconcentrate. El a făcut apel la colaborare pentru valorificarea potențialului Bihorului în folosul cetățenilor, prin servicii publice decente, îmbunătățirea condițiilor de trai și protejarea persoanelor vulnerabile.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!