Ministrul Remus Pricopie vorbeşte, într-un interviu acordat agenţiei Mediafax, despre priorităţile în noul an şcolar, care începe la 16 septembrie.
Noutăţi sunt creşterea ponderii mediei la Evaluarea Naţională la 75 la sută, faţă de 50% cât a fost până acum, şi reducerea la 25% a ponderii notelor din ciclul gimnazial pentru admiterea la liceu. De asemenea, Ministerul Educaţiei introduce, în premieră, o simulare a Bacalaureatului la clasa a XI-a, şi şi-a propus informarea corectă a părinţilor despre ceea ce se întâmplă la clasă, verificarea activităţii în şcolile cu rezultate controversate şi întărirea dialogului cu actorii din sistem.
Pricopie spune că vor fi introduse, din noul an şcolar, controale care vor urmări prezenţa la şcoală, ce se întâmplă în clasă şi modul în care decurge evaluarea. Ministrul precizează că primele controlate, chiar din septembrie-octombrie, vor fi şcolile unde au fost variaţii foarte mari între evaluările la clasă şi Evaluările Naţionale.
Despre Bacalaureat, ministrul spune că pregătirea pentru examen va începe din 16 septembrie şi se va verifica dacă există în fiecare liceu program de ore suplimentare, meditaţii la şcoală.
Ministrul mai spune că profesorii care fraudează trebuie să nu mai fie la catedră, iar părinţii interesaţi de fraudarea unui examen trebuie să vadă deserviciul făcut copiilor lor.