Schismă în filiala judeţeană a Partidului Poporului Dan Diaconescu. Preşedintele PC Bihor, Traian Bodea, a anunţat marţi că peste 600 de membri a PPDD Bihor reprezentând 23 de organizaţii locale au trecut la conservatori.
"Conducerea Partidului Conservator, filiala Bihor, întrunită vineri 20.06.2014 în cadrul sedintei ordinare a Biroului Executiv Judetean a validat prin vot unanim primirea unui număr de peste 600 de membri de partid, reprezentând 23 de organizaţii locale ale Partidului Poporului Dan Diaconescu filiala Bihor, inclusiv organizaţia Popeşti, cu rezultate electorale deosebite", se arată în comunicatul semnat de Bodea, acesta adăugând că PC-ul este "o formaţiune politică deschisă".
Contactat de BIHOREANUL pentru a detalia situaţia, Traian Bodea a precizat că este în discuţii cu o parte a PPDD-iştilor bihoreni, reprezentanţi de Dorin Curtean, primarul din Popeşti, de "aproximativ un an".
Acesta, însă, nu s-a înscris oficial în PC, căci altfel îşi pierdea mandatul de primar ales sub sigla PPDD. "Am trecut cu toată organizaţia la Partidul Conservator. Singura menţiune este că eu personal nu m-am înscris oficial ca să nu pierd mandatul de primar, dar am desemnat un coleg să conducă organizaţia locală a PC-ului şi vă spun de pe acuma că vrem să facem la Popeşti cea mai puternică organizaţie de partid, cu 2.000 de membri", a afirmat pentru BIHOREANUL Dorin Curtean.
Contactată pentru a comenta mutările politice făcute de Bodea şi Curtean, Alina Popa, preşedintele PPDD Bihor, a spus că nu au fost depuse solicitări de plecare din partid şi nici nu a fost informată în privinţa unor astfel de decizii. Întrebată concret dacă susţine că cei 600 de PPDD-işti nu au plecat de fapt din partid, Popa a precizat: "Nu, nu am fost informaţi ca cineva să-şi dea demisia".
"Domnul Dorin Curtean are tot felul de acţiuni de când s-a înfiinţat acest partid, pe care nici dânsul nu le înţelege. La noi nu s-au desfiinţat organizaţii locale, toţi consilierii de la PPDD îşi văd de treabă, sunt în funcţii. Nu am avut solicitări de a pleca în altă parte. Partidul Poporului supravieţuieşte şi se va dezvolta de acum încolo. Noi nu schimbăm linia, ci suntem cu domnul Dan Diaconescu", a mai afirmat aceasta, adăugând că Dorin Curtean era oricum suspendat din PPDD.
PC Bihor avea circa 4.000 de membri, potrivit lui Traian Bodea, înainte de "transferul" PPDD-iştilor.