După ce toată săptămâna au primit în vizită mii de elevi de la şcoli din Oradea şi comunele învecinate, reprezentanţii Poliţiei Locale au încheiat acţiunile dedicate Săptămânii Altfel în aer liber.

Pentru a-i educa pe cei mici să protejeze mediul înconjurător şi să fie responsabili, Poliţia Locală a organizat, în colaborare cu Grădiniţa nr. 30 "Mugurel" o ieşire în Parcul 1 Decembrie, unde circa 70 de micuţi au plantat flori şi au venit pregătiţi cu pancarte pe care erau scrise mesaje precum "Curăţenia înseamnă sănătate", "Urmaţi-ne exemplul!" şi "Suntem ce lăsăm în jurul nostru".

Mai mult, ei au abordat mai mulţi adulţi cărora le-au spus că nu este bine să arunce mizeriile pe jos şi că sunt obligaţi să protejeze mediul înconjurător. Ba mai mult, micii "grădinari" au venit pregătiţi cu mături şi lopeţi şi au curăţat câteva dintre mizeriile aruncate de alţii prin Parcul 1 Decembrie.

La finalul acţiunii din Parcul 1 Decembrie, cei mici au lansat în aer un balon mare, care a simbolizat Pământul, pe care au lăsat desene şi diverse mesaje prietenoase cu mediul. "Au vrut ca mesajul lor să ajungă cât mai sus", a explicat Monica Ambro, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Oradea.

Apoi, cei 70 de copii au mers încolonaţi până pe podul din centru, de unde au aruncat în apă câte o narcisă, simbolul optimismului şi speranţei.