Sunt cu adevărat o generaţie a războiului. Au fost forţaţi să se maturizeze prea repede, şi-au abandonat jucăriile, şcoala, s-au despărţit de taţi, bunici, prieteni, au dormit în subsoluri sau în casele unor străini...
Mulţi s-au refugiat împreună cu familiile în Oradea, iar părinţii sau rudele lor i-au înscris la centrul afterschool al Asociaţiei Caritas Eparhial, care funcţionează pe lângă Episcopia Greco-Catolică.
Peste 70 de familii
Încă din primele săptămâni de la declanşarea conflictului din Ucraina, Asociaţia Caritas Eparhial din Oradea a organizat evenimente caritabile şi colecte de alimente pentru a-i ajuta pe ucraineni. Voluntarii au pregătit şi trimis tone de haine, produse neperisabile, de igienă şi jucării către Caritas Ucraina. Organizaţia a ajutat şi familii întregi să-şi găsească cazare în timp ce tranzitau Oradea sau dacă doreau să se stabilească pe termen nedeterminat în oraş.
La începutul verii, la parterul unui bloc de locuinţe sociale al Caritas Eparhial din strada Dr. Ioan Cantacuzino nr. 56 a fost deschis Centrul de Informare şi Consiliere pentru Refugiaţi Oradea (CICRO), care funcţionează şi în prezent. Aici, ucraineni de toate vârstele beneficiază de consiliere psihologică şi pentru obţinerea unor documente, precum permisul de şedere.
Cum în rândul beneficiarelor s-au numărat o mulţime de mame cu copii, care nu aveau unde să-şi lase micuţii în timp ce ele mergeau la muncă, organizaţia s-a gândit să le ajute şi să deschidă centrul de tip afterschool, în cadrul căruia elevii pot să participe la cursurile online ale şcolilor ucrainene la care sunt înscrişi şi pot lua parte suplimentar la ore de limba română, de limba engleză ori de artă susţinute de profesoare ucrainence angajate de Caritas Eparhial. În toamna anului trecut, ONG-ul a deschis un centru de tip afterschool pentru copiii ucraineni de clase primare.
Şi pentru gimnaziu
După ce clasele primare au fost umplute de doritori, în luna noiembrie 2022 CICRO a extins centrul şi pentru elevii de gimnaziu. Acolo învaţă circa 20 de copii, dar numărul variază de la o săptămână la alta. „Uneori, unii aleg să plece în altă ţara", spune Ioana Tuţă, coordonatoarea centrului.
În prima parte a zilei elevii intră online la cursurile normale, adică de matematică, limba maternă, istorie, geografie, iar apoi, de la ora 12 la 16, fac împreună activităţi recreative, cursuri de română şi cursuri suplimentare de engleză, de educaţie financiară, IT, dar şi de matematică.
Viitorul ucrainenilor
Pentru ca micuţii să aibă acces la informaţii în limba lor, la CICRO au fost angajate două profesoare, una de psihologie şi arte creative (Maryna Akulenko) şi una de matematică şi educaţie financiară (Daria Pushkarevska).
Cea dintâi este originară din oraşul Kramatorsk, regiunea Doneţk. „Îi văd pe elevii mei cum comunică între ei, se împrietenesc, ies împreună, nu se simt singuri în acest oraş, departe de casă. La orele de arte creative încerc să le stimulez imaginaţia şi să se gândească la visele lor, nu la ce se întâmplă în ţara noastră", detaliază Maryna (foto), în ucraineană.
„Eu mă bucur în fiecare zi că mi-am găsit un loc de muncă aici şi că îi pot ajuta pe copii să înţeleagă ce înseamnă banii, bugetul, cheltuielile. Ne străduim zilnic să-i ajutăm pe elevii noştri, pentru că ei sunt viitorul nostru, al ucrainenilor de acum", o completează Daria (foto dreapta).
Cea care a mediat conversaţiile reporterului cu profesorii a fost profesoarea de limba română a centrului, Svetlana Hercuţ (foto stânga), o ucraineancă mutată şi căsătorită de mai bine de patru ani în Oradea.
Prieteni în Oradea
Elevii sunt la fel de mulţumiţi ca dascălii lor. „Mama mea a ales oraşul acesta pentru că e aproape de vestul Europei şi nu e chiar atât de scump ca alte oraşe din România. Am venit aici în decembrie anul trecut, după ce oraşul nostru a fost bombardat. Era foarte periculos. Nu am avut curent, internet, căldură. Aşa că am plecat împreună cu mama şi bunica mea şi am ajuns aici, unde ne simţim în siguranţă", i-a destăinuit reporterului BIHOREANULUI, în ucraineană, Valeria Litcovici (foto stânga), o adolescentă de 13 ani originară din orăşelul Nova Kahovka, din regiunea Herson.
În limba română a povestit elevul Andrei Bostan (foto mijloc), de 14 ani, care s-a mutat, alături de mama şi surorile sale din Chilia, un sat în apropiere de graniţa Ucrainei cu Republica Moldova, unde sătenii ştiu şi câteva cuvinte în limba vecinilor. „Nu mi se pare dificil să fiu şi la şcoala online şi aici. Pentru mine e bine să particip aici la cursuri pentru că interacţionez altfel cu profesorii. Îmi place engleza şi limba şi literatura ucraineană", spune el.
În curând la şcoala românească
Între adolescenţii care frecventează centrul se numără şi Amelia Antohi, de 14 ani (foto dreapta), care a locuit înainte de război în satul Dmitrovka, tot la graniţă cu Republica Moldova. Se simte norocoasă pentru că a venit aproape cu toată familia ei în Oradea, un oraş în care se descurcă să comunice cu cetăţenii săi.
„M-am obişnuit aici, am vizitat centrul oraşului, mai multe parcuri şi am început lecţii de vioară. Aici sunt cu mama, cu tata şi fraţii mei mai mici, doar un frate a rămas în Ucraina şi îmi este frică pentru el", povesteşte fata, care îşi doreşte să ajungă în curând şi la o şcoală românească.
Părinţii ei au depus actele la Inspectoratul Şcolar, pentru ca adolescenta să poată deveni elev audient, aşa cum prevede legislaţia românească în cazul refugiaţilor ucraineni. Fiindcă are mari emoţii pe când va fi repartizată la o şcoală, Amelia încearcă să înveţe cuvinte noi în limba română în fiecare zi pentru a fi pregătită să vorbească cu viitorii colegi şi profesori. E nerăbdătoare să-şi facă noi prieteni în oraşul care a devenit a doua casă pentru ea şi din care ştie că nu va pleca deocamdată...
Acest material a fost realizat în cadrul proiectului „Educația media - instrument pentru creșterea abilităților de participare civică a adolescenților (faza 2) - Sprijinirea comunităților pentru a fi mai bine protejate de infodemie", implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), cu sprijinul UNICEF. Opiniile exprimate în acest articol aparțin autorilor și nu reflectă neapărat poziția CJI și UNICEF.