Timp de o săptămână, cei 1.400 de elevi ai Şcolii Constantin Şerban din Aleşd se comportă ca nişte elveţieni. Printr-un proiect derulat de Asociaţia pentru Managementul Artelor şi compania Holcim, "Elveţia în şcoala ta", şcolarii învaţă despre tradiţiile şi cultura acestei ţări.

Primul pas a fost ca şcoala să fie îmbrăcată în roşu şi alb, culorile steagului Elveţiei. Apoi, elevii au participat la ore despre istoria şi geografia acestei ţări, precum şi despre lucrurile care au făcut-o celebră: ceasurile ori ciocolata.

Toate lecţiile ies, însă, din rigorile orelor obişnuite de şcoală, elevii aflând noutăţile prin lecţii interactive ori filme. Şcolarii au putut lectura "Heidi", un roman specific elveţian, vizionând de asemenea două ecranizări ale cărţii, inclusiv cea din 1937, cu Shirley Temple în rol principal.

Totodată, fiecare clasă e înscrisă într-un concurs ce constă în decorarea sălii de clasă cu elemente alb-roşu, urmând ca la finalul săptămânii să fie aleasă cea mai elveţiană clasă.

"Deşi am băut lapte praf când am fost mic, habar nu aveam că acesta a fost inventat în Elveţia", a spus un elev de clasa a VI-a la finele unei ore. "M-a uimit că acolo fiecare elev merge la şcoală pe bicicletă. Mi-ar plăcea să vin şi eu la şcoală cu biţa mea, dar mi-e teamă de traficul rutier", a mai spus el. Joi, elevii vor participa la o competiţie sportivă, "Jocurile Olimpice din Aleşd", urmând ca lecţiile despre Elveţia să se încheie vineri.