După aproape un an de zile de șantier, cei peste 120 de elevi care frecventează școala din Luncșoara, comuna Aușeu, învață acum în spații moderne.

Clădirea a fost renovată de Asociația BookLand, care și-a făcut un scop din reabilitarea școlilor de la sate, iar la finalul lucrărilor a fost invitată la sărbătoarea inaugurării vedeta de televiziune Mihaela Tatu.

Lucrările de renovare a școlii gimnaziale au avut loc în intervalul mai 2023 - martie 2024, iar valoarea totală a investiției a fost de 200.000 euro, din care sponsorizările atrase de Asociația BookLand au însumat 180.000 euro, iar contribuția școlii și a partenerilor locali a fost de 20.000 euro.

„Inima și sufletul mi-au rămas în Luncșoara, la chipurile acelor copii plini de bucurie și entuziasm pentru faptul că au intrat într-o școală nouă, într-o școală curată, într-o școală amenajată cu bănci noi, zugrăvită, cu băi civilizate, cu o tablă inteligentă, cu laptopuri... O școală în care merită să învețe orice copil din orice colț al acestei țări. În Luncșoara, la chipurile acelor copii mi-a rămas sufletul și totodată la colegii mei, prietenii mei, draga echipă de la BookLand, care asta a făcut și cu asta se ocupă de ceva vreme. Am primit cu drag propunerea de a fi Ambasador și a fost o onoare pentru mine, însă, mă simt măruntă și mică în fața emoției și bucuriei acelor copii”, a declarat Mihaela Tatu, devenită între timp trainer acreditat în Tehnica și Arta Livrării Discursului, dar și Ambasador BookLand.

Directorul școlii, Adrian Matei Botic, a precizat că în 2021 a aflat, de pe internet, că această asociație renovează școli din mediul rural, dar a obținut finanțare abia în 2023.

„Spre bucuria noastră, am fost singura școală aleasă din Bihor! (...) Vreau să subliniez că asociația, cu ajutorul partenerilor ei, a dotat școala cu un laborator IT complet utilat, ne-a oferit echipamente sportive, ne-a ajutat să trimitem gratuit un elev în Tabăra Coolturală Bookland și în continuare ne ține constant la curent cu varii acțiuni pe care le inițiază”, a declarat directorul.

Înainte de șantier, școala arăta deplorabil: prin acoperiș ploua în clase, holurile erau reci și aveau gresia spartă, dușumelele erau mucegăite, a spus și președinta asociației BookLand, Mihaela Petrovan. „Ultima etapă de renovare a însemnat anveloparea clădirii cu polistiren și tencuirea-zugrăvirea acesteia, înlocuirea pervazurilor vechi, decorarea intrării în școală cu piatră și pavele decorative, precum și instalarea unei sculpturi care să le amintească micuților de grija pe care le-o purtăm”, a precizat Petrovan.

Asociația BookLand a renovat până acum 80 de școli și grădinițe din mediul rural.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!