De fiecare dată când îi lasă la ore, părinţii câtorva sute de elevi ai Şcolii Gimnaziale Nicolae Bălcescu o fac cu inima strânsă. Copiii lor au avut ghinionul să fie repartizaţi în clasele ce funcţionează în sediul secundar al şcolii, din strada Mihai Viteazul, unde învaţă într-o clădire veche, fără sală de sport şi cu o curte plină de gropi, de maşini şi de străini! Asta pentru că imobilul nu are un paznic. 

Acuzat de părinţi că nu-i pasă de siguranţa elevilor, directorul Gheorghe Troie se consideră nedreptăţit. Nu de alta, dar este primul care a încercat să rezolve problema veche de zeci de ani, obţinând acordul Ministerului Educaţiei pentru angajarea unui portar.

Emoţii de părinte

De trei ani, Mioara Varadi are emoţii de fiecare dată când îşi lasă copilul la şcoală. "Nu mi se pare deloc corect să mă tem zi de zi pentru el fiindcă în şcoală poate intra orice hoţ sau boschetar", spune femeia. Băiatul este elev în clasa a II-a la Şcoala Gimnazială Nicolae Bălcescu, unitate ce funcţionează în două clădiri: în sediul central, la intersecţia străzii Sucevei cu Erou Mircea Cosma, şi într-unul secundar, pe strada Mihai Viteazul, închiriat de la comunitatea evreiască.

În acest al doilea imobil sunt zece săli de clasă, care adună aroape 300 de elevi. "Sunt clasele învăţătoarelor mai tinere, care probabil nu au pile ca să primească săli în sediul central", crede Mioara Varadi. Când şi-a înscris fiul în clasa pregătitoare, micuţul a fost repartizat la una din aceste învăţătoare, aşa că de atunci învaţă în respectiva clădire.

Buni doar de sponsori

Evident mai veche, mai ponosită şi cu mai puţine dotări, clădirea din strada Mihai Viteazul are şi alte incoveniente serioase, care fac ca vieţile elevilor să fie efectiv în pericol. "Clădirea nu are sală de sport, copiii fac educaţie fizică într-o sală de clasă dezafectată sau în curtea plină de gropi. Asta deşi anul trecut fiecare părinte am plătit 100 lei, bani cu care s-a amenajat o sală de sport, dar la sediul central", zice femeia.

Cum cele două clădiri sunt despărţite de câteva sute de metri, pe care nişte copii de şcoală primară îi parcurg şi în 20 de minute, profesorii de sport nu-i trambalează la sala nouă, tocmai pentru că nu-şi asumă riscul ca vreunul să păţească ceva. Aşa că, deşi toţi părinţii au finanţat alături de Primărie construcţia noii săli, mulţi copii nici nu ştiu cum arată.

Cu frica-n sân

Cea mai mare problemă a clădirii din strada Mihai Viteazul este însă lipsa unui portar sau a unui paznic, obligatorii în orice unitate de învăţământ, care să vegheze la siguranţa copiilor şi să împiedice accesul intruşilor. Aici porţile sunt mai mereu deschise, astfel că în curte intră nestingheriţi şoferii care vor să parcheze ori turiştii care vizitează monumentul dedicat evreilor exterminaţi în cel de-al doilea Război Mondial.

"Copilul meu iese la ora de sport în curte şi stă printre maşini, printre străini sau chiar boschetari care caută în gunoaie", zice orădeanca, revoltată că nu demult un hoţ a intrat în şcoală şi a furat sacoşa unei învăţătoare, iar anul trecut dintr-o clasă au dispărut chiar şi calculatoare. "Mâine poate intră un pedofil sau cineva care ne răpeşte copiii", se teme femeia.

Vinovat fără vină

Considerat primul vinovat, din cauza funcţiei, directorul Şcolii Nicolae Bălcescu, Gheorghe Troie, înţelege supărarea părinţilor. Dar, spune el, nu are nicio vină, ci dimpotrivă, e primul care a încercat să rezolve problema. "Clădirea asta niciodată n-a avut portar. Eu sunt director doar din 2012, dar acum am obţinut acordul Ministerului Educaţiei pentru angajarea unui portar", spune Troie, garantând că în cel mult o lună şcoala va fi păzită. Până atunci, a dat ordin ca elevii să fie încuiaţi în şcoală şi să nu iasă neînsoţiţi în curte! Măsuri pe care, recunoaşte cu jumătate de gură, le-a luat doar după ce părinţii au făcut "valuri".

Cât despre chestiunea sălii de sport la care nu toţi elevii au acces, Troie consideră că părinţii sunt pur şi simplu nedrepţi. În primul rând pentru că banii i-au dat voluntar, apoi fiindcă e răspunderea profesorilor de sport faptul că micuţii din clădirea de pe strada Mihai Viteazul nu ajung s-o folosească pe cea din Sucevei. Pentru părinţi, însă, detaliul nici nu contează. Contează doar faptul că micuţii lor sunt trataţi ca nişte elevi de mâna a doua...

DREPT LA REPLICĂ:

"Şcoala fără portar”, nu „Şcoala fără strajă”

Către

Redacția săptămânalului BIHOREANUL

În virtutea dreptului la replică, vă rugăm să publicați acest material, în integralitatea sa.

Articolul intitulat ”Școala fără strajă”, apărut în săptămânalul BIHOREANUL din data de 04.05.2015 sub semnătura doamnei Adriana Totorean prezintă câteva puncte de vedere personale ale doamnei Mioara Varadi, mama unui elev din clasa a II-a de la școala noastră.

1. Sunt semnalate, pe bună dreptate, probleme de natură obiectivă, în curs de soluționare, fără nicio legătură cu intervențiile doamnei M.V.

2. Jignitoare și tendențioase sunt, însă, aserțiunile doamnei M.V. în legătură cu cadrele didactice care își desfășoară activitatea în acest local de pe strada Mihai Viteazul. Precizăm că toate cele patru învățătoare care au în prezent clasa a II-a au fost angajate prin concurs în anul 2012, iar sălile de clasă sunt curate, mobilate, zugrăvite. Acestea au fost repartizate de fosta conducere și corespund standardelor impuse de legislația în vigoare.

3. Doamna M. Varadi își permite să eticheteze public elevii din această clădire ca fiind „de mâna a doua”, caracterizare discriminatorie pe care o dezavuăm. O informăm pe distinsa reclamantă  că una dintre virtuțile unui dascăl autentic este respectarea demnității umane a fiecărui copil.

4. Precizăm că, în județul Bihor, după știința noastră, nicio școală nu a realizat un obiectiv precum sala de sport în parteneriat cu Primăria Oradea, după 50 de ani așteptare. De altfel doamna M.V. ar trebui să-și manifeste satisfacția alături de noi pentru această performanță la care au acces toți elevii școlii, fără discriminare.

5. O informăm pe doamna M.V. că avem maximă preocupare pentru asigurarea protecției copiilor pe care-i educăm și că orice sugestie este binevenită dacă este făcută cu bună credință.

6. Un inventar al unităților de învățământ care au clădiri fără portar ar demostra, din păcate, că exemplul școlii noastre (în curs de soluționare rapidă) nu este singular, din motive care nu țin de managementul unității. A lua măsuri de închidere  a ușilor pe timpul orelor nu înseamnă ”a-i încuia pe copii”, cum răutăcios afirmă doamna M.V.

7. Școala Gimnazială Nicolae Bălcescu Oradea se află între unitățile de referință prin rezultatele obținute an de an. Grija și respectul față de copii, preocuparea permanentă pentru un învățământ de calitate ne fac să stăm cu fruntea sus, acum, când împlinim 50 de ani de existență.

8. Asociația de părinți  a școlii, prin vocea domnului președinte Adrian Mihuț, precizează că afirmațiile doamnei M.V. nu reprezintă și punctul de vedere al celorlalți părinți ai căror copii frecventează școala noastră.

9. Poate un titlu mai adecvat ar fi fost „Școala fără portar”, nu de alta, dar „de strajă” au stat și stau, de decenii bune, dascăli care au modelat și modelează mii de destine, nu „de mâna a doua”și „fără pile”.

Conducerea Școlii Gimnaziale ”Nicolae Bălcescu” Oradea, susținută de colectivul didactic și Asociația Părinților Elevilor de la Școala Gimnazială ”Nicolae Bălcescu” Oradea