Compania Naţională de Investiţii a aprobat proiectul pentru construirea unei noi săli de sport la Şcoala Gimnazială nr. 16 din Oradea, care are deja una, dar neîncăpătoare. Anunţul a fost făcut, ca de obicei când este vorba despre investiţii ale companiilor naţionale din subordinea Ministerului Dezvoltării, de UDMR Bihor.

Potrivit unui comunicat al organizaţiei judeţene a partidului condusă de ministrul Cseke Attila, noua sală de sport va fi finanţată de Ministerul Dezvoltării "cu aproape 10 milioane lei", decizia fiind luată pentru că în vechea sală de sport "copiii participă simultan la orele de educaţie fizică, de multe ori trei sau patru clase".

Noua sală va fi construită pe un teren pus la dispoziţie de Primăria Oradea după ce Consiliul Local a aprobat în septembrie anul trecut participarea municipiului la programul naţional de construcţii pentru săli de sport destinate şcolilor.

Sala va fi construită prin Compania Naţională de Investiţii şi va avea o suprafaţă construită de 1.030 metri pătraţi, având ca funcţiune principală o sală de handbal/baschet/voiei/tenis, cu tribună de 102 locuri, plus vestiare, grupuri sanitare, cabinet de prim ajutor şi spaţii tehnice.

"Proiectul de investiţie urmează să intre în procedură de achiziţie publică, după încheierea contractului, durata de execuţie al acestei investiţii va fi de un an", arată comunicatul UDMR Bihor cu privire la investiţia aprobată de CNI.