60 de elevi de la Colegiul Tehnic Mihai Viteazul din Oradea au avut parte miercuri de o lecție inedită de ecologie.

În ciuda vremii ploioase, au petrecut câteva ore în pădurea din Băile Felix, unde au învățat despre cât de mult rău fac gunoaiele aruncate în pădure, cum pot frunzele copacilor să „absoarbă” poluarea ori ce afaceri pot să-și deschidă în domeniul sustenabilității.

Tabăra de-o zi a fost prima pe care asociația Pro Time-R a organizat-o, dintr-o serie de nouă, în cadrul campaniei Luna curățeniei.

„Rolul acestei tabere este schimbarea mentalității în ceea ce privește protejarea mediului și conceptul de ecologie, dar și familiarizarea tinerilor cu ideea de educație în natură pe orice tip de vreme”, a explicat pentru BIHOREANUL profesoara Delia Mela, inițiatoarea taberelor.

Împărțiți în grupuri, elevii de clasa a IX-a și de clasa a XI-a au participat, pe rând, la șase ateliere. La „Colectare selectivă și economie circulară” au învățat cum se aruncă gunoaiele, iar la „Natura prin microscop”, cu ajutorul profesorului Călin Pășcuț de la Facultatea de Protecția Mediului din Oradea, au observat detaliile frunzelor și au înțeles cum absorb ele poluarea. Adolescenții au mai învățat despre „Antreprenoriat sustenabil”, un atelier la care specialiștii MakeIT Oradea le-au vorbit despre afacerile care pot fi deschise în acest domeniu, și au parcurs, alături de specialiștii Grund School Oradea, un traseu de recunoaștere prin pădurea din Felix, observând speciile de arbori și biodiversitatea locală.

De asemenea, profesorul Stelian Pantea, de la Garda Forestieră Oradea, le-a vorbit elevilor despre aplicația Inspectorul Pădurii, prin care se controlează transportul de masă lemnoasă, iar un ultim atelier le-a testat abilitățile digitale, tinerii fiind provocați să creeze videoclipuri de TikTok cu natura.

Chiar dacă au stat aproape non-stop cu pelerinele pe ei și s-au murdărit de noroi, elevii s-au declarat bucuroși de lecțiile învățate. În plus, în timpul plimbării prin pădure, au și adunat gunoaie aruncate de alții, pe care apoi le-au aruncat selectiv, demonstrând că știu regulile colectării separate.

Potrivit unui comunicat al Consiliului Județean Bihor, Asociația Pro Time-R va organiza în perioada următoare alte opt astfel de tabere de zi la Cantonul Pucioasa (Săcueni), Cantonul Băile Felix, Cantonul Goroniște (Tinca), Cantonul Roșia, Cantonul Lunca Sprie, Cantonul Pădurea Mare (Marghita), Cantonul Gepiș și Cantonul Vârtop. La fiecare tabără vor participa elevi de la școlile din împrejurimi.

„Luna curățeniei în județul Bihor”, derulată de Consiliul Județean Bihor și Ecolect Group, cuprinde atât o competiție între primării, care se întrec în cantități de deșeuri colectate selectiv, cât și concursul EcoProvocarea, în cadrul căruia fiecare școală din județ poate organiza ștafete cu deșeuri, punându-i astfel pe elevi în mișcare și învățându-i totodată cum se aruncă deșeurile.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!