Penuria de angajaţi calificaţi şi, totodată, lipsa interesului elevilor pentru şcolile profesionale constituie un paradox care caracterizează România de câţiva ani.
Fabrica de ciment Holcim din Aleşd a reuşit să depăşească acest handicap, iar din acest an şcolar a relansat Şcoala Tehnică Holcim, o postliceală unde 20 de tineri din Bihor, dar nu numai, se pregătesc timp de doi ani pentru a deveni tehnicieni în industria cimentului.
"Este o zi istorică, pentru că nu mai există o asemenea şcoală în România, în industria cimentului, cum e cea de aici", a spus ambasadorul Elveţiei în România, Excelenţa Sa Arthur Mattli, cu prilejul evenimentului de redeschidere care a avut loc miercuri, la fabrica Holcim.
La festivitate au mai luat parte atât lideri din cadrul companiei din Aleşd, cât şi din cadrul grupului Holcim România, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, şi şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, Horea Abrudan.
Specialişti în pregătire
Şcoala Tehnică Holcim a mai funcţionat între anii 2004 şi 2014. Întrucât există o nevoie tot mai mare pe piaţa forţei de muncă de specialişti în industria cimentului, din acest an, compania elveţiană a decis să reînceapă să pregătească elevi.
Un număr de 20 de elevi, absolvenţi de liceu, au promovat un proces de selecţie pus la punct de Holcim şi Colegiul Tehnic "Alexandru Roman" Aleşd, iar acum formează o clasă de învăţământ tehnic. Asta înseamnă că o parte din activitatea didactică a elevilor se desfăşoară la colegiu, acolo unde învaţă discipline precum fizică ori chimie, iar activitatea practică în fabrica din apropierea oraşului, unde o clădire a fost anume pregătită pentru instruirea lor.
"Disciplinele teoretice sunt predate de profesori ai colegiului, iar pregătirea în fabrică este asigurată de mentori ai companiei noastre", a explicat Mădălina Crăciunescu, Director Resurse Umane, Grupul Holcim România, miercuri, cu prilejul redeschiderii şcolii.
Pregătirea elevilor se întinde pe o perioadă de doi ani, timp în care ei nu doar că nu au taxe de studiu, dar primesc burse lunare, care pot ajunge la 700 de lei, pentru cei mai buni la învăţătură. În plus, elevii din afara judeţului Bihor au asigurată cazarea, iar transportul lor spre fabrică este de asemenea garantat de companie. La finalul studiilor, ei devin tehnicieni calificaţi în industria cimentului, cu diplomă recunoscută de Ministerul Educaţiei, şi au un loc de muncă asigurat în cadrul Holcim.
"Coloana educaţiei"
"Deschiderea şcolii este un angajament al fabricii Holcim în sistemul educaţional din România. Îi felicit pentru că şi-au luat acest angajament, pentru că acest model de educaţie tehnică este esenţa sistemului educaţional. În Elveţia, este coloana educaţiei", a declarat ambasadorul Arthur Mattli , la ceremonia de deschidere.
El a completat spunând că în infrastructura din România se va lucra intens în anii următori, iar cimentul este o resursă vitală. "Înţeleg că Holcim crede că sistemul infrastructural din România are nevoie de aceşti specialişti", a subliniat Mattli (foto).
Ambasadorul a punctat o altă asemănare cu Elveţia, pe care o apreciază: grija pentru reciclarea betonului. Arthur Mattli a precizat că ţara sa reciclează în prezent 85% din betonul existent, mai mult chiar decât deşeurile din plastic sau hârtie. "Este o poveste care se va preda şi aici, să se ştie că industria cimentului nu înseamnă doar producţie, ci şi reciclare", a mai spus el.
"Voi şi copiii voştri veţi avea de lucru aici"
Mattli s-a adresat şi elevilor, cărora le-a spus că următorii doi ani pot fi cei mai importanţi din pregătirea lor. "Faceţi parte din cel mai important program educaţional din ţară. Cererea de ciment este atât de mare, că voi şi copiii voştri veţi avea de lucru aici. (...) Dacă pregătirea este temeinică pe partea educaţională, veţi avea o poziţie foarte bună pe piaţa muncii. Voi, la finalul celor doi ani de studiu, veţi şti cum funcţionează fiecare echipament", a declarat ambasadorul.
Oficialul a mai subliniat şi importanţa parteneriatului public-privat pentru succesul educaţiei, pe modelul celui practicat de compania de ciment şi Colegiul tehnic din Aleşd.
Inspectorul şcolar general, Horea Abrudan, a apreciat şi el Şcoala Tehnică Holcim. "Trebuie să recunoaştem că există un decalaj între ce oferă învăţământul şi aşteptările mediului privat. Vreau să cred că în judeţul Bihor se fac paşi concreţi pentru a reduce din decalaj şi cred că această şcoală se va dovedi un exemplu de bune practici", a declarat şeful educaţiei din Bihor.
"I had a dream..."
Directorul fabricii Holcim Aleşd, Florin Păcurar, le-a mărturisit celor prezenţi că deschiderea şcolii înseamnă împlinirea unui vis vechi de doi ani, la care întreaga echipă din companie a muncit.
De asemenea, el a "donat" timpul său de discurs cătrei doi dintre cursanţi, invitându-i să spună de ce au ales această şcoală. Uşor timoraţi de audienţă, cei doi elevi au mărturisit că au fost atraşi de potenţialul industriei cimentului în România şi de garanţia unui loc de muncă în compania Holcim. "E important ca tinerii să înveţe ce au de făcut şi aici asta facem. Este foarte plăcut şi interesant", a spus una dintre eleve.
De altfel, în clasa de 20 de viitori specialişti ai cimentului, chiar dacă băieţii sunt majoritari, sunt şi câteva fete. Una dintre ele, Daniela Moldovan (foto), a venit chiar din Câmpulung în Bihor. "Am avut o prezentare la liceu, eu nu ştiam unde să îmi continui studiile, mai ales că nu credeam că ar trebui să fac o facultate, iar ideea acestei şcoli m-a atras. Părinţii m-au încurajat să vin, pentru că voi avea un loc de muncă", a povestit fata pentru BIHOREANUL.
Şanse de promovare
O colegă de-a ei, Geanina Secară, a spus reporterului BIHOREANUL că nici ea n-a ştiut încotro să o ia după terminarea liceului, iar un verişor, angajat la Holcim, i-a spus că în această companie are mari şanse de promovare, dacă îşi face bine meseria. Drept urmare, speră că peste doi ani va fi şi ea una dintre angajaţii fabricii de ciment.
Elevii au fost încurajaţi şi de un fost absolvent, Alin Dejeu, care a absolvit şcoala tehnică în 2014 şi de-atunci lucrează în cadrul Holcim, ajungând azi manager optimizare proces. "Un sfat pentru voi este să vă implicaţi foarte mult, să fiţi responsabili, niciodată să nu vă opriţi din învăţat, să puneţi întrebări tot timpul", le-a spus cel care acum este şi mentor în pregătirea practică a elevilor.
În prezent, dintre cei 71 de absolvenţi ai şcolii tehnice Holcim, 57 lucrează în companie.