Dispărută din peisajul politic bihorean de ani buni, fostul parlamentar PDL Ionela Pop Bruchental a "renăscut" sub însemnele ALDE Bihor, unde, deşi este membru doar de o lună, a primit cadou funcţia de vicepreşedinte în Biroul Permanent Judeţean.

Noua "achiziţie" a fost prezentată joi, într-o conferinţă de presă, de preşedintele organizaţiei, Ciprian Blejan. "Pe doamna Bruchental o recomandă experienţa pe care o are, la nivel central în primul rând. Este un om pe care ne bazăm şi o să se ocupe de reorganizarea şi reînfiinţarea mai multor filiale locale din zona Beiuşului, unde are şi mai mare relaţionare, fiind din zonă", a declarat Blejan.

De cealaltă parte, Pop Bruchental a evidenţiat că are ca atu notorietatea, chit că în ultimii ani a fost total absentă din peisajul public, dar şi că nu a "suflat" funcţia de vicepreşedinte nimănui, ţinând cont că era vacantă. "Am fost onorată ca organizaţia ALDE Bihor să-mi ofere această poziţie. Cred că derivă din faptul că, totuşi, la nivelul judeţului Bihor am o anumită notorietate şi consider eu că experienţa mea şi munca pe care am depus-o în trecut este o dovadă a ceea ce pot eu să fac", a spus ex-PDL-ista.

Într-un limbaj plin de emfază, Pop Bruchental a vorbit despre cei 17 ani petrecuţi în PDL, despre cum are politica în sânge, despre cum "întotdeauna am fost un om de echipă", că a ales ALDE Bihor convinsă că este singurul partid cu un mesaj coerent şi că are numai "gânduri de bune intenţii" în noul partid, "care se impune tot mai mult".

Doar la insistenţele jurnaliştilor a explicat că s-a rupt de vechiul ei partid înainte de fuziunea cu PNL, din cauza unor certuri cu Gavrilă Ghilea, refuzând însă să spună concret despre ce a fost vorba. "În momentul în care a-ţi spune părerea devine un delict în organizaţia din care faci parte, înseamnă că lucrurile acolo s-au schimbat foarte mult comparativ cu ceea ce era în momentul în care te-ai angajat în lupta politică", a declarat noul vicepreşedinte ALDE Bihor, fără să spună ce părere a ei n-a fost pe placul şefului "portocaliu".

În schimb, Pop Bruchental a recunoscut că în decizia de a păşi spre ALDE s-a consultat cu Petru Filip, şi el un ex-PDL-ist, trecut la PSD şi acum apropiat al liderului ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Întrebată de BIHOREANUL cu ce se ocupă în prezent, Pop Bruchental a spus că lucrează doar pentru afacerile familiei, care se desfăşoară exclusiv în mediul privat, fără legături cu primării sau instituţii publice.