Bihorel nu ştie cât de buni politicieni sunt cei din USL, dar sigur cu limba maghiară stau cam prost. Pentru campania de la referendum au tipărit afişe care încercau să-i scoată pe maghiari la vot. Îndemnul suna în felul următor: "Rakd ki", ceea ce s-ar traduce "Dă-l afară".

Lingviştii de la USL n-au ştiut, însă, că expresia e folosită de vorbitorii de limbă maghiară şi atunci când i se sugerează unui bărbat să-şi scoată la vedere cea mai preţioasă parte a corpului.

Prin urmare, nu mai trebuie să mire pe nimeni absenţa de la vot a etnicilor maghiari, care n-or fost lăsaţi de neveste să urmeze îndemnul de pe afiş, pe motiv de gelozie. Degeaba a mai ostenit Alexandru Kiss să urce pe scenă la mitingul USL ca să spună bancul cu elevul Ionică dispărut după ce i-a pus lui Băsescu întrebări incomode, căci la secţiile din zone locuite de maghiari, cum e Episcopia, tot 17-18% prezenţă la urne a fost.

Chestia cu afişul stupid i-a amintit lui Bihorel de momentul încoronării reginei Angliei. Cum ar suna ca atunci când arhiepiscopul îi aşază coroana pe cap reginei, din public să se audă îndemnul mobilizator "Pune-i-o!"?