"Da, ne vom retrage", a anunţat duminică fondatorul grupului, chitaristul Rudolf Schenker, ajuns la 61 de ani. "În acest moment, lucrăm la ultimul nostru disc şi pregătim ultimul nostru turneu, care va dura doi sau trei ani", a adăugat muzicianul german.

El a explicat că această retragere este dictată de vârsta înaintată a membrilor trupei. "Nu dorim ca situaţia să devină jenantă. Într-o bună zi, corpul nu îţi mai oferă ceea ce doreşti de la el. Noi vrem să ne retragem înainte ca acest lucru să se întâmple" a adăugat muzicianul.

Şi Klaus Meine, solistul în vârstă de 61 de ani al trupei The Scorpions, care a petrecut 40 de ani la microfonul grupului, a confirmat spusele lui Schenker. "Nu putem să întinerim şi preferăm să ne retragem după un album de succes. Vrem să terminăm în glorie şi să ne încheiem cariera printr-un album reuşit şi un turneu spectaculos", a recunoscut el.

Balada "The Wind of Change", lansată de celebra formaţie în 1990, este considerată un simbol al căderii Zidului Berlinului şi a devenit un succes la scară mondială, fiind cel mai bine vândut single al anului 1991.

Asocierea trupei The Scorpions cu prăbuşirea Zidului Berlinului a fost consacrată în 1999. Astfel, cu ocazia ceremoniilor organizate pentru a marca a 10-a aniversare a căderii Zidului, rockerii germani au interpretat piesa "The Wind of Change" acompaniaţi de o orchestră compusă din 160 de violoncelişti, sub bagheta lui Rostropovich.