Stelian Tănase va fi prezent miercuri după-amiază la Oradea ca urmare a invitaţiei făcute de Fundaţia Academia Civică Bihor, programul său având două repere. De la ora 15.00, el îşi va lansa cea mai recentă carte, "Moartea unui dansator de tango", la Librăria Mircea Eliade (Humanitas), iar o oră şi jumătate mai târziu, în sala mare a Primăriei, va susţine o conferinţă pe tema "Elite şi societate în tranziţia din România".

Cunoscut publicului larg ca realizator de emisiuni TV pe teme politice, Stelian Tănase a scris cinci romane şi 11 volume de istorie, eseistică şi analiză politică.

Cartea pe care o va lansa la Oradea, "Moartea unui dansator de tango", este un roman plasat în Bucureştii anilor '40, cu acţiune alertă, desfăşurată pe fundalul periferiei Capitalei de către personaje din cele mai diverse, de la oameni de afaceri şi spioni până la prostituate şi gangsteri, redând atât farmecul şi savoarea vieţii interbelice, cât şi primejdia şi cenuşiul de după ocupaţia sovietică a "Micului Paris".