Prima ediţie a Openului Oradiei la kempo va avea loc pe 8 mai la Arena Antonio Alexe. Cluburile organizatoare, Kick-Box Bushido din Salonta şi Dojo Maya Vital din Oradea, se aşteaptă la 100 de participanţi din toată ţara, la toate categoriile de vârstă.

"Este o competiţie organizată sub egida Federaţiei Române de kempo, dar vor avea loc şi lupte de aikido şi kick-box", a declarat sensei Dragoş Rădulescu.

Competiţia va culmina cu o Gală care va cuprinde 7 meciuri cu participare internaţională. Astfel, spectatorii vor putea vedea meciuri de Kempo K1, Full contact, Knock down şi Mixed Martial Arts (MMA), cu participarea sportivilor care se antrenează la centrul lui Alexandru Lungu.

În altă ordine de idei, duminică, la Arena Antonio Alexe, va avea loc Cupa Lordeco la scrimă pentru copii I şi II. "La competiţie şi-au anunţat participarea concurenţi din toată ţara şi probabil şi din Ungaria", a declarat antrenorul Nicolae Ille. Oradea va fi reprezentată de C.S Crişul, LPS Bihorul şi CSM Oradea.

Cupa Lordeco la scrimă va avea şi o competiţie la categoria veteranilor, aceasta fiind programată, însă, pentru sâmbătă, în Sala de sport de la Sânmartin.