Deşi susţine că nu mai ţine minte "aproape nimic" din proiectul pe care Primăria Oradea l-a prezentat anul trecut cu privire la diminuarea Bazei Sportive Voinţa şi realizarea în zonă a unei parcări, directorul Clubului Sportiv Voinţa Oradea, Mircea Drăgoi, a trimis zilele acestea, în numele conducerii clubului, o scrisoare deschisă, însoţită de un alt proiect către Primărie şi Consiliul Local.

"Credeţi-mă, nu mai ţin minte aproape nimic din proiectul propus de Administraţia Imobiliară Oradea, pe care ni l-aţi prezentat anul trecut. Eram prea tulburat atunci, stare de care cred că nu erau departe toţi iubitorii tenisului şi ai sportului, în general. Noi am dorit dintotdeauna ca aici să fie aici o oază de sănătate, un loc mai cald, mai uman decât o mega-parcare", se scuză, în scrisoarea deschisă, Mircea Drăgoi.

În esenţă, propunerea acestuia vizează "un loc liniştit, un parc sportiv, unde orădenii să alerge pentru menţinerea sănătăţii, bunicii sau părinţii să-i aducă pe cei mici să se joace, iar în spatele copacilor să se audă sunetul mingii de tenis lovită cu racheta dar şi glasurile copiilor împreunate cu ale antrenorilor".

Concret, proiectul propus de Primăria Municipiului Oradea pentru actualul amplasament al Arenei Voinţa se referă la realizarea unei parcări şi menţinerea bazei sportive, dar cu un număr redus de terenuri de tenis. În schimb, proiectul conducerii clubului orădean cuprinde acelaşi număr de terenuri ca şi în prezent, cu modernizarea bazei, dar şi cu realizarea unei parcări, mai mici însă.

Deocamdată proiectul propus de administraţia locală se află în stand-by, dar după ce parcarea din spatele Tribunalului Bihor a fost terminată, directorul şi antrenorii clubului Voinţa se tem că baza lor urmează să fie afectată. De altfel, scrisoarea deschisă, adresată autorităţilor locale, a fost semnată de toţi antrenorii clubului.