Scrisori de la strămoşi: Ce scrie în documentele găsite la temelia Teatrului (FOTO)

O mărturie nemaipomenită despre orădeni şi despre oraş, veche de mai bine de un veac, era scoasă anul trecut la lumină, de sub dalele din holul Teatrului de Stat: o cutie metalică ce păstra cuvintele rostite de cei care contribuiseră la construcţia minunatei clădiri.

După ce documentele au fost restaurate la Budapesta, BIHOREANUL a intrat în posesia traducerii lor şi vă dezvăluie, în premieră, de ce se bucurau orădenii atunci şi ce visau...

Comoara de sub scări

În august 2010, când reabilitarea interiorului Teatrului de Stat era în toi, muncitorii au găsit, sub scările din hol, piatra de temelie a edificiului. Obiectul, un cilindru metalic plin doldora cu acte, a fost predat experţilor Muzeului Ţării Crişurilor pentru a fi deschis cu grijă. Specialiştii orădeni s-au rezumat să le fotografieze şi să le trimită Bibliotecii Naţionale din Budapesta, care se oferise să le restaureze gratuit, folosind tehnici de cea mai înaltă calitate. Dacă ar fi fost scoase pur şi simplu din cutie şi lăsate la aer, s-ar fi făcut pulbere...

După mai bine de jumătate de an, restauratorii maghiari şi-au terminat munca, iar BIHOREANUL a aflat conţinutul celor şase documente, scrise sub forma unor procese-verbale care consemnaseră cine a fost prezent la inaugurarea Teatrului şi ce s-a vorbit.

Scop precis

Maghiarii au făcut şi traducerea documentelor şi aşa s-a aflat că, după cum era de aşteptat, toată crema oraşului trăise cu mari emoţii festivitatea din 15 octombrie 1900. "În faţa numeroşilor membri ai comisiei (n.r. - echivalentul consilierilor locali de astăzi), sosiţi în haine de sărbătoare, şi a aplauzelor publicului animat, prefectul Beothy Laszlo ocupă scaunul prezidenţial şi deschide adunarea prezentând subiectul ei: imortalizarea deschiderii oficiale a Teatrului Szigligeti printr-un document festiv", se arată într-unul dintre actele scrise de notarul Lukacs Odon. Practic, conducerea oraşului se adunase tocmai pentru a depune hârtiile în holul Teatrului, găsind astfel metoda perfectă de a face momentul să dăinuie peste secole.

Primarul Oradiei, Bulyovsky Jozsef, şi membri ai comitetului autorităţii legislative au ţinut discursuri. Edilul a înştiinţat asistenţa că actele depuse vor păstra "amintirea şi importanţa acestei zile speciale, în care au fost deschise porţile teatrului numit după scriitorul orădean de mare importanţă, Szigligeti Ede, instituţia având scopul de a cultiva şi a consolida limba şi literatura naţiunii maghiare, totodată de a răspândi cultura generală". Momentul efectiv al depunerii cutiei e descris de notarul Lukacs ca fiind consumat "într-un tumult al vorbelor înflăcărate şi în ovaţia membrilor".

Ideal de zeci de ani

Un discurs impresionant a avut consilierul Hovanyi Geza, care a vorbit despre "sărbătoarea culturii maghiare", povestind în detaliu truda pentru realizarea clădirii Teatrului. Hovanyi menţionează că ideea construcţiei data din 1827, când cetăţenii din Varad-Olaszi, adică de pe malul drept al Crişului, voiau un teatru "în scopul cultivării literaturii şi teatrului naţional". Zeci de ani, conducerea oraşului a căutat proiectantul şi locul perfect, "astfel încât construcţia să fie mândria oraşului".

De-a lungul vremii, amplasamentele luate în calcul au fost cele pe care se află Palatul Apollo, piaţa Szent Laszlo (Piaţa Unirii de azi) şi Piaţa Mare (în zona actualului Parc 1 Decembrie). În 1981 consilierul Knapp Ferencz propunea Piaţa Bemer, locul unde mai târziu edificiul a fost ridicat.

Pe amplasament erau casele unor orădeni, Safrad şi Toth Ferencz. "Construcţia teatrului în Piaţa Bemer a fost dezaprobată de mulţi, din cauza faptului că era foarte costisitoare şi exproprierea terenului era o procedură prea lungă", spunea Hovanyi, menţionând că cei doi proprietari nu voiau să vândă, iar construcţia ar fi presupus şi lărgirea străzii, ceea ce majora încă o dată costurile.

Prima parafare

Doi ani mai târziu, amplasamentul a fost mutat în Piaţa Mare, pentru construcţia în acest loc realizându-se şi o licitaţie internaţională. Arhitecţii austrieci Fellner şi Hellmer au realizat un plan pe placul conducerii oraşului, iar procurorul şef al oraşului a şi semnat contractul cu cei doi în 1895.

Cetăţenii s-au opus însă din nou, iar atunci arhitectul Rimanoczy Kalman a venit cu o idee nouă. "El a promis că în cazul în care va primi dreptul de a construi teatrul în Piaţa Bemer şi va primi materialele rămase din demolarea caselor în timpul extinderii străzii Bazarului, se va obliga la plata chiriei de 20.000 de forinţi pe an pentru clădirea Bazar (n.r. din vecinătatea Teatrului), timp de 10 ani", se arată în documente. Practic, Rimanoczy îşi dorea atât de mult să construiască Teatrul în acel loc, încât a fost dispus să contribuie financiar, luând în chirie o întreagă clădire, numai pentru ca oraşul să aibă banii pentru lucrare.

Decizie finală

Planul lui Rimanoczy prevedea că lucrările vor începe la 1 mai 1898 şi s-ar fi terminat la 1 noiembrie 1899. Unii ziarişti au contestat temeinic proiectul, dar fără rezultat: la 11 martie 1898 era luată hotărârea ca Teatrul să fie construit de Rimanoczy în Piaţa Bemer.

Contractul s-a încheiat ulterior, abia în iulie 1899, din cauza procedurii de expropriere. "Războiul de aproape 100 de ani purtat cu vorbe în favoarea şi împotriva construirii teatrului a luat sfârşit în ziua de 10 iulie 1899, când a început demolarea casei Safrad. Temeliile teatrului au fost puse începând cu 27 iulie 1899. Pereţii au fost înălţaţi în 28 octombrie 1899, iar clădirea a primit acoperiş în 23 decembrie 1899. Construcţia s-a încheiat la 1 octombrie 1900, respectiv în ziua de astăzi, odată cu depunerea dalei de piatră acoperitoare", a mai spus Hovanyi.

"Construcţia acestui teatru ne poate servi ca mărturie a faptului că o cauză bună şi nobilă poate fi întârziată, dar nu şi oprită. (...) Să dea Dumnezeu ca acest teatru să trăiască şi să slujească întotdeauna cultura maghiară!", îşi încheia Hovanyi discursul, aparent naţionalist, şi totuşi firesc, ţinând cont că Oradea era pe vremea aceea un oraş maghiar.

Puterea proprie

Un alt membru al comitetului autorităţii legislative, adică al consiliului local, Radl Odon, a mulţumit în faţa audienţei tuturor celor care au contribuit la înfiinţarea instituţiei de cultură. "Îmi umple sufletul cu bucurie şi mândrie faptul că această instituţie culturală a fost ridicată din propria putere a oraşului meu, Oradea mea cea iubită".

Pentru că teatrul a fost dintotdeauna şi va fi al orădenilor şi pentru orădeni, actuala conducere a oraşului a decis să expună publicului mărturiile scoase din temelia clădirii. "Până la finalul lunii mai, copii fidele ale documentelor vor ajunge la Oradea şi vor fi expuse la Teatrul de Stat", precizează Petri Csilla, consilier la Biroul de presă al Primăriei.

Şi originalele vor fi trimise de la Budapesta, dar după ce va fi finalizată şi noua clădire a Muzeului Ţării Crişurilor. Să fie păstrate acasă, unde le este locul...

Printre cei prezenţi la evenimentul din 1900 au fost primarul de atunci, Bulyovszky Jozsef, prefectul Beothy Laszlo, episcopul romano-catolic Schlauch Lorincz, subprefectul Szunyogh Peter, contele Festetich Andor, care era şi inspector al teatrului din provincie (adică un soi de ministru al culturii), căpitanul şef al poliţiei locale, Rimler Karoly (care avea să devină ulterior cel mai longeviv şi eficient primar al Oradiei), procurorul general Dus Laszlo, toţi membrii consiliului local (46 la număr), şi zeci de alţi invitaţi, între care arhitecţi, notari, ingineri şi economişti.