Cea mai bătrână purcea din România are 24 de ani şi trăieşte într-un sat din Maramureş. Potrivit Adevărul, scroafa de 24 de ani a fătat aproximativ 500 de purcei, din vânzarea cărora stăpânii şi-au ţinut în şcoală cele trei fete şi au cumpărat o casă.

Scroafa "Baba", aşa cum o alintă stăpânii, este o încrucişare între rasele Duroc şi Marele Alb. S-a născut în gospodăria familiei Pop din Vărai, la 40 de kilometri de Baia Mare.

Anual, scroafa fată câte două serii de porci. "Niciodată n-a fătat mai puţin de opt, dar a avut şi momente când a fătat 18. Numai pe vremea comuniştilor erau încurajate femeile să facă atâţia copii", spune Octavian Pop, stăpânul porcului.

"Niciodată nu am vândut purceii în târgul de animale. Sunt rezervaţi deja din timp. Ne spun cei care au mai cumpărat de la noi să îi ţinem, şi câţi, şi vin după ei", explică Octavian Pop.

Stăpâna scroafei spune că şi-a hrănit întotdeauna animalele ecologic. "Niciodată nu i-am dat furaje cumpărate care sunt pline de "E-uri". "Baba" a mâncat numai eco, mâncare naturală. Preferatele ei sunt merele şi nucile", explică Mariana Pop.

Deşi, în ultimii ani, Octavian Pop a vrut de mai multe ori să vândă sau să taie animalul, s-a lăsat înduplecat de rugăminţile soţiei. "O las să moară de bătrână. N-aş putea să mănânc din ea după ce ne-a slujit atâta amar de vreme. A prins toţi preşedinţii din ultimii 24 de ani. E o scroafă comunistă", spune râzând Mariana Pop.

Potrivit medicilor veterinari, scroafa din Vărai este un caz unic. "Un porc trăieşte maximum 10 ani", explică medicul veterinar Viorel Medan.

După această vârstă intervine îmbătrânirea fiziologică şi scad randamentele, inclusiv capacitatea de reproducere. La 24 de ani şi dentiţia este compromisă, se tocesc dinţii şi nu se mai poate alimenta.